Certificatul verde este necesar și pentru accesul în mall-uri. Guvernul a adoptat o nouă Hotărâre

×
Codul embed a fost copiat

Guvernul a aprobat, printr-o nouă hotărâre, ca accesul în centrele comerciale al persoanelor care se deplasează pentru vaccinare în aceste incinte să se facă fără prezentarea certificatului verde, dar cu asigurarea unor culoare de deplasare controlate.

El a explicat că hotărârea de guvern aprobată luni a fost necesară pentru a clarifica unele diferenţe apărute în baza unor neclarităţi juridice între prevederile HCNSU prin care s-au introdus măsuri suplimentare de gestionare a pandemiei de COVID 19 şi HG aprobată săptămâna trecută prin care s-au validat noile măsuri.

"În primul rând, în centrele comerciale - nu veţi găsi cuvântul mall nicăieri, pentru că nu este o definiţie juridică, nu există mall în legislaţie, există centre comerciale şi parcuri comerciale. Aşa că dacă ne referim la mall-uri le vom regăsi sub această titulatură. Au existat şi în hotărârea trecută la articolul 6 alineatul 3, dacă nu mă înşel, dar unde, din nou, cum am zis, din cauza acestor aspecte juridice, erau încadrate într-o categorie care trebuie să fie cu 50% din persoane, numai că nu putem să vedem la mall cum intră 50% sau sută la sută, noi avem o regulă clară de intrare la mall, controlată prin certificatul verde, vaccinare sau trecere prin boală. Astfel, a fost corectată această situaţie, clarificată. Deci, la mall-uri, la intrare la centrele comerciale este obligatoriu verificarea certificatului verde, vaccinat sau trecut prin boală, se va permite accesul prin excepţie în centrele şi parcurile comerciale a persoanelor care se deplasează la centrele de vaccinare, în vederea administrării unei doze de vaccin şi numai dacă sunt stabilite culoare dedicate şi controlate de intrare, deplasare şi ieşire din mall, adică se va putea intra la un centru de vaccinare, dar trebuie organizat astfel: se intră, se vaccinează, se iese din mall", a declarat Raed Arafat, luni, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

El a adăugat că aceeaşi excepţie se aplică în cazul mall-urilor care au în incintă spaţii de servicii publice, administrative, cum sunt cele pentru paşapoarte.

"Acolo se poate intra cu test valabil şi cu dovada programării la centrul de paşapoarte sau la centrul de servicii comunitare care există în interiorul mall-ului", a spus Arafat.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Şeful DSU a subliniat, însă, că la magazinele care vând produse nealimentare, cu excepţia farmaciilor, accesul se face în baza certificatului verde, pentru cei vaccinaţi sau trecuţi prin boală.

"Referitor la accesul la alte magazine, cu excepţia celor alimentare - deci, atenţie: în mall, la magazinele alimentare nu se poate intra decât pe baza certificatului verde, adică vaccinat sau trecut prin boală, însă în afara mall-ului se poate intra la magazinele alimentare, la centrele care vând alimente doar cu masca. Deci, respectând regulile sanitare. La orice alt magazin sau operator economic care comercializează alte produse şi aici exceptând farmaciile, de exemplu, acolo se intră cu certificatul verde. Deci, magazinele care sunt pe şosele, pe Calea Victoriei, cu tot, în afara celor alimentare care vând alimente, se intră acolo numai cu certificatul verde, vaccinat sau trecut prin boală. Dacă sunt centre comerciale unde au magazine care sunt cu acces direct din stradă, magazinele respective au obligaţia să verifice certificatul verde la intrare, cu excepţia celor care vând alimente", a declarat Arafat.

Ce prevede Hotărârea de Guvern: 

”Având în vedere trendul ascendent al numărului de cazuri noi, manifestat în ultima perioadă pe teritoriul României, se impune adaptarea măsurilor de restricţie pe teritoriul României, indiferent de rata de incidenţă în vederea prevenirii răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2.

În acest context, prin prezentul proiect se stabilesc următoarele măsuri:

1. activitatea cu publicul în centrele şi parcurile comerciale va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

Precizez faptul că, pentru serviciile publice comunitare care funcţionează în centrele şi parcurile comerciale accesul va fi permis şi persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore şi care fac dovada deplasării în acest scop prin prezentarea unui document justificativ în format letric sau electronic.

Mai mult, se va permite accesul în centrele şi parcurile comerciale a persoanelor care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin şi numai dacă sunt stabilite culoare dedicate şi controlate de intrare, deplasare şi ieşire în/din centrele şi parcurile comerciale.

2. activitatea cu publicul a operatorilor economici care au ca obiect principal de activitate comercializarea produselor nealimentare va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Măsura nu se aplică unităţilor farmaceutice dispuse în afara centrelor şi parcurilor comerciale, precum şi a benzinăriilor.

3. activitatea de cazare în structurile de primire turistică va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

4. se propune suspendarea activităţii cu prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în perioada 25 octombrie 2021 – 5 noiembrie 2021 în unităţile particulare de învăţământ, inclusiv cele cuprinse în Registrul special al organizaţiilor furnizoare de educaţie care organizează şi desfăşoară pe teritoriul României activităţi de învăţământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară.

5. instituirea şi clarificarea categoriilor persoanelor care sunt exceptate de la prezentarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19 în incintele instituţiilor publice centrale şi locale, regiilor autonome şi operatoriilor economici cu capital public. Astfel, sunt exceptaţi angajaţii, participanţii în cadrul procedurilor judiciare, disciplinare, contravenţionale, administrativ-jurisdicţionale şi a celor administrative din motive de ordine şi siguranţă publică, a persoanelor care necesită servicii medicale şi prestaţii sociale, precum şi a persoanelor care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin”.

Ce prevede hotărârea CNSU:

 

Art.1 - (1) Se propune ca accesul în incintele operatorilor economici care au ca obiect principal de activitate comercializarea produselor nealimentare să fie permis doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

(2) Măsura prevăzută la alin. (1) nu se aplică unităţilor farmaceutice dispuse în afara centrelor şi parcurilor comerciale precum şi benzinăriilor.

Art.2 - Se propune exceptarea de la măsura de interzicere a accesului în incintele instituţiilor publice centrale şi locale, regiilor autonome şi operatorilor economici cu capital public, aplicabilă persoanelor care nu fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau nu prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore şi a următoarelor categorii:

a) participanţii în cadrul procedurilor administrative derulate pentru motive de ordine şi siguranţă publică;

b) participanţii în cadrul procedurilor judiciare, disciplinare, contravenţionale sau administrativ-jurisdicţionale;

c) persoanele care necesită acces la servicii medicale şi prestaţii sociale;

d) persoanele care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării vaccinului.

Art.3 - Se propune exceptarea de la măsura de interzicere a accesului în centrele şi parcurile comerciale aplicabilă persoanelor care nu fac dovada vaccinării sau trecerii prin boală în ultimele 180 de zile a:

a) persoanelor care se deplasează la serviciile publice comunitare ce funcţionează în cadrul acestora dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RTPCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore şi fac dovada deplasării în acest scop prin prezentarea unui document justificativ în format letric sau electronic;

b) persoanelor care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării vaccinului şi pentru care sunt stabilite culoare dedicate şi controlate de intrare, deplasare şi ieşire.

Art.4 - Măsurile prevăzute în prezenta hotărâre produc efecte doar în situaţia aprobării lor prin acte normative ale Guvernului sau, după caz, ale conducătorilor ministerelor sau organelor administraţiei publice centrale.

Art.5 - Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Gafe ale Guvernului în hotărârea privind restricțiile Covid-19. A uitat de certificatul verde la mall
Gafe ale Guvernului în hotărârea privind restricțiile Covid-19. A uitat de certificatul verde la mall

Guvernul a comis mai multe gafe după ce a anunțat că aplică ”măsuri suplimentare” care au drept scop gestionarea riscului de sănătatea publică cauzat de numărul mare de infectări cu virusul SARS-CoV-2.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.