Cel mult 8 coroane la un mormânt, în Târgu Mureș. Familiile îndoliate vor avea de plătit dacă nu se respectă regula

×
Codul embed a fost copiat

Cel mult opt coroane la fiecare mormânt din cimitirele din Târgu Mureș. Această decizie surprinzătoare a împărțit deja comunitatea în două.

În timp ce unii cred că banii cheltuiți pe un munte de coroane ar putea fi de ajutor familiei îndoliate, alții nu văd cu ochi buni această limitare. Totuși, în cazul în care noile reguli nu se respectă, rudele mortului trebuie să plătească transportul coroanelor la groapa de gunoi.

Decizia Administrației parohiilor a fost luată după modelul occidental, unde doar familia celui decedat aduce coroane de flori. Potrivit hotărârii, pe un loc de mormânt pot fi depuse cel mult 8 coroane de flori . Totuși, cei care participă la înmormântare pot veni fiecare cu un o floare. Banii cu care ar fi cumpăarat o jerbă sau o coroană ar urma să fie donați familiei îndurerate. Părerile sunt însă împărțite.

Localnic: „Mi-e milă, că venim de doi ani în fiecare zi la cimitir și vedem cum se aruncă coroanele , dar nu se reciclează. Ăla e cel mai mare bai. Dacă s-ar recicla să recupereze măcar alunul din care e făcută rama… Se aruncă la gunoi. Ar fi bine pentru mormanul de coroane care după câteva zile se veștejesc, nu știu dacă semnifică dragostea față de cel mort acel morman mare de coroane.”

Reporter: „Credeți că o să respecte lumea?”
Localnic: „Nu. Părerea mea că nu... Poate mai încolo până se obișnuiesc.”

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Vestea îi nemulțumește însă și pe florari şi pe cei care oferă servicii funerare. Mai ales că au fost cazuri în care la o singură înmormântare s-au comandat chiar și 60 de coroane.

Incze Julianna, reprezentant serviciu funerar: „De la 10 coroane la 50, depinde sunt cazuri unde sunt și 60 de coroane. Depinde câte cunoștințe avea omul, cât de cunoscut. Oamenii, de obicei, le duc coroane sau flori mai puțin. Oamenii sunt obișnuiți cu coroanele și cu ultimul omagiu.”

Hotărârea va fi aplicată de lună viitoare în cimitirele ce aparțin confesiunilor maghiare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.