Captură de 2,3 milioane de euro în Giurgiu. Ce au găsit poliţiştii într-un TIR care se îndrepta spre Cehia

politia de frontiera
Politia de Frontiera Romana

Poliţiştii de frontieră din Giurgiu au descoperit, într-un TIR condus de un cetăţean bulgar, 9.000.000 de ţigarete de contrabandă, în valoare de aproximativ 2,3 milioane de euro.

Potrivit Poliţiei de Frontieră, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorcă, un cetăţean bulgar, în vârstă de 53 de ani. Şoferul transporta, conform documentelor prezentate, recipiente din sticlă, din Bulgaria în Cehia.

„În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra încărcăturii acestuia. Astfel, în compartimentul pentru marfă, au fost descoperite ascunse, prin metoda capac, 900 de baxuri ce conţineau 9.000.000 de ţigarete de contrabandă. Ţigările, în valoare totală de aproximativ 2,3 milioane de euro (11.250.000 de lei) au fost indisponibilizate, iar în continuare poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cadrul dosarului penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu”, a arătat sursa citată.

Cazul este cercetat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, iar şoferul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Captură de 3 milioane de lei la Giurgiu. Ce au găsit polițiștii într-un camion cu varză care mergea în Ucraina | FOTO
Captură de 3 milioane de lei la Giurgiu. Ce au găsit polițiștii într-un camion cu varză care mergea în Ucraina | FOTO

Poliţiştii de Frontieră din Giurgiu au descoperit, într-un camion cu varză, aproape trei miliane de ţigarete de contrabandă, estimate la o valoare care depăşeşte 3 milioane de lei. Şoferul a fost reţinut pentru 24 de ore.

Un bărbat a fost spânzurat pentru că a făcut contrabandă cu marijuana. A murit pentru un kilogram de droguri
Un bărbat a fost spânzurat pentru că a făcut contrabandă cu marijuana. A murit pentru un kilogram de droguri

Un bărbat în vârstă de 46 de ani din Singapore a fost mnat la moarte pentru „conspiraţie la contrabandă cu un kilogram de cannabis”.  

123.000 de ţigarete confiscate de polițiștii din Caraş-Severin. Un bărbat a fost reţinut. Care este prejudiciul
123.000 de ţigarete confiscate de polițiștii din Caraş-Severin. Un bărbat a fost reţinut. Care este prejudiciul

Un bărbat din Caransebeş a fost reţinut pentru 24 de ore pentru contrabandă cu ţigări, în urma unor percheziţii efectuate de poliţiştii Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Caraş-Severin.

Ce au găsit polițiștii în mașina unui bărbat din Suceava care conducea cu permisul suspendat
Ce au găsit polițiștii în mașina unui bărbat din Suceava care conducea cu permisul suspendat

Un bărbat de 37 de ani din Suceava, care avea permisul de conducere suspendat, a fost prins în trafic, pe DN17, în timp ce transporta ţigări de contrabandă în valoare de peste 200.000 de lei.

Surse: Percheziții la nepoții lui Nicolae Guță. Vindeau pe internet bijuterii de aur cu însemnele unor firme de lux | VIDEO
Surse: Percheziții la nepoții lui Nicolae Guță. Vindeau pe internet bijuterii de aur cu însemnele unor firme de lux | VIDEO

Nepoții lui Nicolae Guță sunt cercetați de polițiști, potrivit unor surse, într-un dosar de contrabandă și contrafacere a unor bijuterii care purtau însemnele unor mărci protejate și au fost vândute pe o platformă de socializare.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.