Bărbat din Brăila, judecat pentru viol după un deceniu. Și-a abuzat sexual fiicele timp de cinci ani

O femeie și-a dat pantalonii jos în fața judecătorului, la un proces din Iași. Amenda primită
StirilePROTV

Un bărbat din Brăila a fost trimis în judecată după 10 ani de la comiterea faptelor. El este acuzat că și-a violat cele trei fiice minore.

 

A fost trimis un mandat european de arestare, deoarece inculpatul se află în Spania.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila anunță că s-au finalizat cercetările şi s-a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat pentru săvârşirea a trei infracțiuni de viol și răzbunarea pentru ajutorul dat justiției.

„În fapt, s-a reţinute că în perioada anilor 2008 – 2013, în baza aceleiași rezoluţii infracţionale, în repetate rânduri, prin folosirea de amenințări și constrângeri fizice, le-a determinat pe fiicele sale minore, în vârstă de 6 ani, 9 ani şi 9 ani la debutul activității infracţionale, să întrețină mai multe raporturi sexuale, acte sexuale orale şi acte sexuale anale, contrar voinței acestora”, se arată într-un comunicat de presă.

Faţă de inculpat, s-a dispus în cursul anului 2023 măsura arestării preventive, fiind emis ulterior şi un mandat european de arestare, întrucât inculpat se află pe teritoriul Regatului Spaniei.

Citește și
aur tabara viol
Reacția AUR după acuzațiile de viol lansate de adolescenta de 17 ani. Au pus la dispoziție o listă cu participanții
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cercetările au fost efectuate cu sprijinul organelor de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila – Serviciul de Investigaţii Criminale.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat de 62 de ani, arestat după ce ar fi violat şi sechestrat o femeie de 80 de ani. Cum s-a întâmplat nenorocirea
Un bărbat de 62 de ani, arestat după ce ar fi violat şi sechestrat o femeie de 80 de ani. Cum s-a întâmplat nenorocirea

Un bărbat în vârstă de 62 de ani din judeţul Argeş a fost arestat preventiv pentru viol şi lipsire de libertate în mod ilegal.

Reacția AUR după acuzațiile de viol lansate de adolescenta de 17 ani. Au pus la dispoziție o listă cu participanții
Reacția AUR după acuzațiile de viol lansate de adolescenta de 17 ani. Au pus la dispoziție o listă cu participanții

Autoritățile cercetează un caz de viol, după o reuniune a școlii politice de vară, organizată de partidul AUR, pe litoral.

Russell Brand, fostul soț al lui Katy Perry, acuzat de o nouă agresiune sexuală
Russell Brand, fostul soț al lui Katy Perry, acuzat de o nouă agresiune sexuală

Pe lângă acuzaţiile de viol şi agresiune sexuală formulate de patru femei în presă, fostul prezentator şi actor britanic Russell Brand a fost nevoit luni să se prezinte la poliţie şi să îşi suspende mai multe proiecte, informează AFP.

Fata care ar fi fost violată într-o tabără organizată de AUR primește consiliere psihologică. Ce le-a spus polițiștilor
Fata care ar fi fost violată într-o tabără organizată de AUR primește consiliere psihologică. Ce le-a spus polițiștilor

Autoritățile cercetează un caz de viol, după o reuniune a școlii politice de vară, organizată de partidul AUR, pe litoral.

Poliția a deschis o anchetă, după ce o fată de 17 ani ar fi fost violată într-o tabără organizată de AUR. Ce s-a întâmplat
Poliția a deschis o anchetă, după ce o fată de 17 ani ar fi fost violată într-o tabără organizată de AUR. Ce s-a întâmplat

Acuzaţii de viol, lansate de o fată de 17 ani, după ce a participat la școala de vară a formațiunii politice, AUR, pe litoral. Adolescenta i-a mărturisit mamei cele întâmplate, iar aceasta a anunțat poliția.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.