Antrenamente în comun ale aviatorilor români şi americani, în Baza 86 Aeriană de la Borcea

Avioane f16
Pro TV

Antrenamente în comun ale aviatorilor români şi americani vor avea loc în Baza 86 Aeriană de la Borcea.

Un detaşament al Forţelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii din Europa (USAFE), compus din aproximativ 150 de militari şi opt aeronave F-16 Fighting Falcon, va executa, începând de vineri, timp de aproximativ două săptămâni, misiuni de antrenament în comun cu militarii şi aeronavele F-16 Fighting Falcon din cadrul Forţelor Aeriene Române.

Potrivit Forţelor Aeriene Române, aeronavele SUA vor executa, în această perioadă, şi misiuni de Poliţie Aeriană Întărită, împreună cu aeronave româneşti şi cu cele ale detaşamentului Forţelor Aeriene Italiene, care se află în România din luna decembrie a anului trecut.

"Misiunile de instruire în comun au ca principal obiectiv creşterea interoperabilităţii între aliaţii din cadrul NATO, iar misiunile de poliţie aeriană desfăşurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare. Aeronavele americane au sosit astăzi, 11 februarie, în Baza 86 Aeriană 'Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă' de la Borcea, unde se mai află, pentru perioada 8 - 17 februarie, încă 50 de militari şi patru aeronave F/A-18 Super Hornet, din cadrul Forţelor Navale ale Statelor Unite ale Americii dislocate în Europa (United States Naval Forces Europe)", mai arată sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O mie de soldați americani au sosit în România. Șeful NATO: ”Există riscul unei invazii totale în Ucraina”
O mie de soldați americani au sosit în România. Șeful NATO: ”Există riscul unei invazii totale în Ucraina”

Cu perspectiva unui război în Ucraina, Statele Unite au trimis în România încă 1.000 de soldați cu echipament de luptă. Odată cu ei a ajuns și secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, iar situația pe care a descris-o nu este deloc liniștitoare.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.