Ambasadorul Rusiei a criticat UE în timpul unei vizite în oraşe din România. "Sancţiuni ilegale"

Conferinta de presa dedicata Zilei Nationale a Rusiei sustinuta de ambasadorul Federatiei Ruse, Valery Kuzmin
Agerpres

Europa era considerată un partener de nădejde al Rusiei, însă în urma sancţiunilor impuse de UE această situaţie s-a schimbat, a declarat luni ambasadorul Moscovei în ţara noastră, Valery Kuzmin.

Diplomatul a vizitat luni Clujul, ocazie cu care a declarat presei că sancţiunile impuse ţării sale de UE sunt "ilegale" şi nu fac altceva decât să "călească" Federaţia Rusă.

"Pe noi ne călesc aceste sancţiuni (n.r. - sancţiunile UE). Mai demult am considerat că în Europa, care este un partener economic foarte vechi al nostru, o să găsim întotdeauna mărfurile de care avem nevoie. Şi noi, la rândul nostru, punem la dispoziţia Europei acele mărfuri de care are nevoie. Acum am descoperit că Europa nu este un partener comercial de nădejde, în timp ce Rusia este un partener de nădejde şi în orice caz pune la dispoziţie acele mărfuri pentru care a semnat contractele. Aşa că o parte din acele mărfuri pe care le primeam din piaţa europeană ori le producem noi înşine, ori le primim din alte părţi", a spus Kuzmin.

Ambasadorul rus a vizitat zilele trecute judeţele Maramureş, Sălaj şi Cluj.

Citește și
Valeri Kuzmin
Ambasadorul Rusiei în România: Pentru unirea cu R. Moldova vă propun calea referendumului, ca în Crimeea
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Kuzmin a vorbit şi despre vizitarea, la Şimleu Silvaniei, a unei fabrici de vinuri spumante, ale cărei produse puteau fi găsite, în trecut, pe piaţa din Rusia.

"În trecut, vinurile spumante puteau fi găsite pe piaţa din Rusia, dar acum, după o perioadă de criză, această producţie renaşte. Am remarcat că sancţiunile care există între Rusia şi UE, din păcate, sancţiuni ilegale din punctul nostru de vedere, nu se prelungesc şi pentru alcool iar atunci, pentru vinurile spumante doar trebuie pus un preţ bun, de concurenţă. Şi atunci, piedicile politice pentru ca produsele să se vândă în Rusia nu există", a spus ambasadorul.

Acesta s-a referit şi la faptul că Rusia a introdus, la rândul ei, ca răspuns la sancţiunile UE, un embargo la producţia agricolă.

"Dar acest embargo nu are de-a face cu băuturile alcoolice, inclusiv spumantele. Deci, este posibil acest lucru. Întrebarea este cum să stabilim acest contact. Avem secţiunea economic în cadrul ambasadei şi după aceea trebuie să avem un contact direct", a afirmat ambasadorul Federaţiei Ruse.

De asemenea, în Şimleu Silvaniei Valery Kuzmin a vizitat o fabrică de mobilă, cunoscută pe piaţa rusească drept un producător de calitate, iar la Baia Mare a avut o întâlnire la primărie în cadrul căreia a discutat despre posibilitatea de a include firme ruseşti în dezvoltarea economică a regiunii.

"Pornim de la faptul că o asemenea colaborare trebuie să fie reciproc avantajoasă şi trebuie să corespundă normelor legale, inclusiv şi celor de prezervare a mediului. (...) În primul rând, vizita noastră a fost pentru a lua cunoştinţă şi a detecta posibilităţile care există", a explicat Valery Kuzmin.

Ambasadorul rus a avut luni o întâlnire cu conducerea Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca şi a vizitat Centrul Cultural Rus.

Uniunea Europeană a impus îngheţarea bunurilor şi interdicţii de călătorie în UE pentru 164 de persoane şi 44 de entităţi pentru acţiuni care subminează integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei.

În plus, blocul comunitar a lovit Rusia cu sancţiuni economice care vizează sectoarele financiar, energetic şi al apărării, obstrucţionând în acelaşi timp accesul băncilor la pieţele UE şi limitând unele importuri din blocul comunitar. De asemenea, printre aceste măsuri se află şi o interdicţie asupra comerţului cu arme.

Miniştrii de externe ai UE au căzut de acord luni să impună noi sancţiuni asupra unor cetăţeni ruşi în legătură cu criza din Ucraina, a declarat şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, după reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Bruxelles, relatează dpa

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Anunţul ambasadorului rus în România privind scutul de la Deveselu. Planul Kremlinului
Anunţul ambasadorului rus în România privind scutul de la Deveselu. Planul Kremlinului

Rusia "nu are nicio intenţie ostilă împotriva României", a declarat joi ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Valery Kuzmin, într-o conferinţă de presă.

Ambasadorul Rusiei în România: Pentru unirea cu R. Moldova vă propun calea referendumului, ca în Crimeea
Ambasadorul Rusiei în România: Pentru unirea cu R. Moldova vă propun calea referendumului, ca în Crimeea

Ambasadorul Federației Ruse la București, Valeri Kuzmin, a declarat, la Suceava, unde a participat la un seminar pe teme economice că România și Republica Moldova pot să aleagă calea referendumului dacă vor să se unească.

Ambasadorul Rusiei la Bucuresti,Valery Kuzmin: Rusia nu este o amenintare pentru Romania si nu are niciun plan de amenintare
Ambasadorul Rusiei la Bucuresti,Valery Kuzmin: Rusia nu este o amenintare pentru Romania si nu are niciun plan de amenintare

Ambasadorul Rusiei la Bucuresti, Valery Kuzmin, a declarat, in timpul unei conferinte de presa sustinute la Craiova, ca tara sa nu reprezinta o amenintare si nu are ”niciun plan de amenintare” la adresa Romaniei.

Ambasadorul rus Valeri Kuzmin a sugerat ca sistemul antiracheta de la Deveselu ar putea avea incarcatura nucleara
Ambasadorul rus Valeri Kuzmin a sugerat ca sistemul antiracheta de la Deveselu ar putea avea incarcatura nucleara

Ambasadorul Rusiei la Bucuresti, Valeri Kuzmin, a declarat, intr-un interviu la TVR, ca, nu e suficient daca Romania da asigurari ca scutul antiracheta nu va fi folosit pentru rachete cu focoase nucleare

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.

 

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.