Accident teribil în Ialomița. Trei persoane au murit după ce mașinile lor s-au ciocnit frontal

×
Codul embed a fost copiat

Trei persoane și-au pierdut viața joi într-un teribil accident care a avut loc între localitățile Căzănești și Sărățeni, în județul Ialomița.

Două autoturisme, care veneau din sensuri opuse, s-au ciocnit frontal, iar salvatorii nu au mai putut face nimic pentru trei dintre victime.

Tragedia s-a produs astăzi în jurul orei 13 și 30 de minute. În urma coliziunii, au rezultat patru victime - trei inconștiente și încarcerate, una semiconștientă.

Potrivit polţiştilor, viteza ar fi fost, cel mai probabil, cauza acestui cumplit acccident. De altfel, impactul a fost atât de puternic încât ambele autoturisme au ajuns pe câmp.

Trei persoane au fost scoase dintr-una dintre mașini, distruse aproape complet. Din păcate, pentru ele nu s-a mai putut face nimic. O altă victimă, semiconștientă, aflată la volanul celuilalt vehicul, a scăpat cu viață.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ea a fost monitorizată de echipajele medicale la locul intervenției, și apoi transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru investigații suplimentare. La locul accidentului au intervenit trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.