Accident grav în Giurgiu. Trei persoane au fost rănite după ce două mașini s-au ciocnit

politie

Trei persoane au fost rănite, duminică seară, în urma unui accident produs în municipiul Giurgiu, unde două autoturisme s-au ciocnit. Toate cele trei victime au fost preluate de ambulanţe şi transportate la spital.

 

Accidentul a avut loc duminică, pe şoseaua Bălănoaiei, unde două autoturisme s-au ciocnit. În urma impactului, ambele maşini au fost proiectate în afara carosabilului.

La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu o descarcerare, o autospecială de stingere, o ambulanţă SMURD şi două SAJ. Echipajele medicale au preluat un bărbat, în vârstă de 72 de ani, şi două femei, de 31 şi 42 de ani. Toate persoanele erau conştiente şi cooperante; fiind transportate la spital”, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, deconectând bornele de la bateriile autoturismelor. Urmează ca Poliţia să stabilească, în urma cercetărilor, împrejurările în care a avut loc evenimentul.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Accident aviatic neobișnuit. Un avion a aterizat pe un lac înghețat
Accident aviatic neobișnuit. Un avion a aterizat pe un lac înghețat

Accident aviatic neobișnuit în statul american Utah, unde un avion de mici dimensiuni a aterizat de urgență pe suprafața înghețată a unui lac de acumulare.  

Un bărbat din Bistrița Năsăud a fost izbit mortal de o ambulanță. Corpul lui a fost aruncat aproximativ 20 de metri
Un bărbat din Bistrița Năsăud a fost izbit mortal de o ambulanță. Corpul lui a fost aruncat aproximativ 20 de metri

Accident stupid într-un sat din Bistrița Năsăud, unde un bărbat de 64 de ani a murit după ce a fost lovit de o ambulanță.  

Accident cumplit în Bistriţa-Năsăud. Un pieton a murit după ce a fost lovit de o ambulanţă pe DN17
Accident cumplit în Bistriţa-Năsăud. Un pieton a murit după ce a fost lovit de o ambulanţă pe DN17

Un pieton a murit după ce a fost lovit de o ambulanţă pe Drumul Naţional 17, în cartierul Viişoara al municipiului Bistriţa.

Accident grav cu trei victime pe o șosea din Timiș. Un tânăr a murit, iar alte două persoane au fost rănite
Accident grav cu trei victime pe o șosea din Timiș. Un tânăr a murit, iar alte două persoane au fost rănite

Un grav accident soldat cu trei victime a avut loc, sâmbătă, în judeţul Timiş, la Coşava, pe drumul naţional care preia tot traficul de pe autostradă, spre Deva.

 

Două mașini s-au făcut zob pe șoseaua Fundeni din Capitală. Unul din șoferi a vrut să evite un accident
Două mașini s-au făcut zob pe șoseaua Fundeni din Capitală. Unul din șoferi a vrut să evite un accident

Accident grav de circulație pe șoseaua Fundeni din Capitală. Două autoturisme s-au ciocnit după ce unul dintre șoferi a încercat să evite o tamponare cu mașina din față și a intrat pe sensul opus, unde nu a mai putut să evite impactul.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.