A sunat la 112 și a anunțat că e sechestrat într-un bar din Timișoara. Ce au descoperit polițiștii în local

Bar Timisoara
opiniatimisoarei.ro

O petrecere privată a fost oprită de poliţişti, duminică, după ce un tânăr de 17 ani a sunat la numărul de urgenţe 112 şi a anunţat că este sechestat de trei persoane, într-un bar din Timişoara. Poliţiştii au dat amenzi de peste 27.000 de lei şi au întocmit două dosare penale.

„Un tânăr în vârstă de 17 ani a sesizat prin SNUAU 112 faptul că ar fi sechestrat de 3 persoane, într-un bar, de pe strada Dacilor, din municipiul Timişoara. În temeiul sesizării, mai multe echipaje de poliţie s-au deplasat la faţa locului, iar în interior a fost depistat un număr de 12 persoane. Din verificările efectuate de către poliţişti, s-a stabilit faptul că aceştia au participat la o petrecere privată”, se arată într-un comunicat de duminică seara al IPJ Timiş, citat de News.ro.

Toate persoanele prezente la petrecere au fost conduse la sediul Secţiei nr. 1 Poliţie Urbană Timişoara pentru a fi audiate.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “lipsire de libertate”.

De asemenea, toate persoanele prezente la petrecerea privată au fost sancţionate contraventional, conform prevederilor Legii nr. 55/2020, cu suma de 27.500 lei.

Citește și
petarde
Polițiștii din Olt au găsit în casa unui bărbat peste 10.500 de petarde și artificii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe numele organizatorului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "zădărnicirea combaterii bolilor".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Scandal uriaș în trafic, după ce soția unui jandarm a fost oprită de poliție. „Sunteți sănătoși la cap?”
Scandal uriaș în trafic, după ce soția unui jandarm a fost oprită de poliție. „Sunteți sănătoși la cap?”

A fost scandal în trafic între angajații Ministerului de Interne, chiar în noaptea de Crăciun.

Polițiștii din Olt au găsit în casa unui bărbat peste 10.500 de petarde și artificii
Polițiștii din Olt au găsit în casa unui bărbat peste 10.500 de petarde și artificii

Polițiștii din județul Olt au găsit peste 10.500 de articole pirotehnice în locuinţa unui bărbat de 62 de ani.

Poliția Română, reclamată pentru abuz și tortură de o femeie transgender.
Poliția Română, reclamată pentru abuz și tortură de o femeie transgender. "M-am simțit umilită"

În urma intervenției unui echipaj de poliție al Secției 2 din Capitală, care au aplicat forța împotriva unui cetățean aflat într-un mijloc de transport în comun, oamenii legii au fost reclamați pentru abuz și tortură.

Un băiat nou-născut a fost găsit abandonat într-o pungă, în București
Un băiat nou-născut a fost găsit abandonat într-o pungă, în București

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a fost sesizată, marţi seara, prin apel la 112, că în faţa unui bloc din sectorul 3, într-o pungă, a fost găsit un băiat nou-născut. Lângă el erau urme de sânge, conform Poliției.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.