Un nou mandat european de arestare emis pe numele lui Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la peste 13 ani de închisoare

×
Codul embed a fost copiat

Tribunalul București a emis joi un nou mandat european de arestare, pe numele lui Mario Iorgulescu.

Acesta va fi dat din nou în urmărire internațională după ce fiul șefului Ligii Profesioniste de Fotbal a fost condamnat definitiv la 13 ani și opt luni de închisoare, pentru că a provocat un accident înfiorător.

Soarta lui Iorgulescu junior depinde de justiția italiană care după prima condamnare a refuzat să îl trimită în țară.

Curtea de Apel a validat acuzația de omor, dar și pe cea de conducere sub influența alcoolului și a cocainei în cazul lui Mario Iorgulescu. Judecătorii îl consideră responsabil chiar dacă și victima era sub influența substanțelor interzise.

”Acesta pur și simplu a manifestat o atitudine indiferentă, nepăsătoare, în raport cu posibilitatea de a răni sau ucide pe alți participanți la trafic, atitudine specifică formei de vinovăție a intenției indirecte”, se arată în motivarea instanței.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mai mulți experți dar și imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zona au convins instanța că Iorgulescu junior a devenit periculos în momentul în care băut și drogat a urcat la volanul unei mașini puternice și a pornit într-o goană nebună pe străzile Capitalei.

”Inculpatul avea posibilitatea să limiteze violența impactului dintre autoturismul său și cel condus de victimă, prin acționarea pedalei de frână, însă acesta a ales să acționeze într-o manieră care i-a răpit victimei orice șansă de supraviețuire, apăsând în continuare pedala de accelerație până la nivelul maxim (100%)”, mai arată instanța.

Fiul șefului Ligii Profesioniste de Fotbal este în prezent la o clinică din Italia. Avocații săi au încercat fără succes să convingă instanța că problemele de sănătate nu îi permit să participe la proces și că locul lui ar fi într-un spital, nu în închisoare. Magistraţii au considerat contrariul.

Mario Iorgulescu, apt să răspundă penal: Din contră, există numeroase indicii că inculpatul era o persoană fără afecţiuni care să pună la îndoială capacitatea sa de a răspunde penal (...) Totodată, nici din probele administrate pe parcursul procesului penal nu rezultă că acesta avea discernământul abolit la momentul săvârşirii infracţiunilor deduse judecăţii.

Daunele morale și materiale către familia victimei vor fi plătite de compania de asigurări și nu de Iorgulescu. În schimb, pentru că avea deja o condamnare definitivă, pentru complicitate la lipsire de libertate, acesta va trebui să stea după gratii 13 ani și opt luni.

În luna martie, Mario Iorgulescu promitea că nu va face nicio zi de închisoare. Că autoritățile italiene îl tratează ca pe un om bolnav și îl protejează. Afirmații pe care instanța de apel le-a considerat sfidătoare, dar care nu au împiedicat-o să îi reducă pedeapsa dată de Tribunal.

Cu un nou mandat de executare a pedepsei, cu un nou mandat european de arestare emis pe numele lui, depinde de-acum doar de instanțele italiene dacă îl trimit pe Mario Iorgulescu sau nu la închisoare în România. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.