61 de câini, găsiţi într-o gospodărie din Alba. Amenda uriașă primită de proprietară

caini alba
Alba24

O femeie din Teiuş a fost amendată cu 12.000 de lei după ce în gospodăria sa au fost găsiţi 61 de câini care nu aveau asigurate condiţii corespunzătoare şi nici nu erau toţi sterilizaţi şi microcipaţi, a anunţat vineri IPJ Alba.

Poliţiştii efectuează cercetări şi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uciderea cu intenţie, fără drept, a animalelor şi intervenţii chirurgicale destinate modificării aspectului animalelor.

Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, începând cu data de 13 februarie, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba au efectuat demersuri pentru clarificarea situaţiei şi luarea măsurilor de protecţie privind 61 de câini aflaţi la o locuinţă din oraşul Teiuş.z

„În urma verificărilor efectuate împreună cu Direcţia Sanitar Veterinară, Garda de Mediu, Direcţia de Sănătate Publică şi Primăria Oraşului Teiuş, a fost evaluată starea de sănătate a fiecărui animal, iar cu sprijinul mai multor asociaţii pentru protecţia animalelor, 41 de exemplare au fost plasate în adăposturi din judeţele Alba şi Sibiu. În legătură cu alte 20 de animale, a căror stare de sănătate este corespunzătoare şi a căror hrănire şi îngrijire este asigurată de către o persoană din localitate, sunt efectuate, în continuare, demersuri, pentru a fi plasate în adăposturi", se menţionează în comunicat.

Citește și
incendiu valencia
VIDEO. Peste 80 de câini și de pisici au murit în incendiul din Valencia. „Mi se rupe sufletul”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit IPJ Alba, întrucât, în urma controlului efectuat, au rezultat şi aspecte care ar putea întruni elementele constitutive ale unor infracţiuni, poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uciderea cu intenţie, fără drept, a animalelor şi intervenţii chirurgicale destinate modificării aspectului animalelor.

„Totodată, proprietara animalelor a fost sancţionată contravenţional, cu amendă în valoare totală de 12.000 de lei, pentru că nu a asigurat condiţii de viaţă, bunăstare şi asistenţă medicală corespunzătoare şi pentru că a omis să sterilizeze şi să microcipeze o parte din animale", se mai arată în comunicatul IPJ Alba. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Incendiu violent în Suceava. Cinci pisici și trei câini au murit. Pompierii au salvat o felină și șase porumbei
Incendiu violent în Suceava. Cinci pisici și trei câini au murit. Pompierii au salvat o felină și șase porumbei

O pisică și șase porumbei au fost salvați de pompieri dintr-un incendiu izbucnit într-un apartament din Suceava.

VIDEO. Peste 80 de câini și de pisici au murit în incendiul din Valencia. „Mi se rupe sufletul”
VIDEO. Peste 80 de câini și de pisici au murit în incendiul din Valencia. „Mi se rupe sufletul”

Un incendiu puternic a mistuit, joi, două blocuri de apartamente din Valencia. În urma acestui eveniment, cel puțin zece persoane au murit.

Trei bărbați au vrut să abandoneze doi câini la marginea drumului, dar au fost prinși în fapt și filmați. Ce amendă au primit
Trei bărbați au vrut să abandoneze doi câini la marginea drumului, dar au fost prinși în fapt și filmați. Ce amendă au primit

Trei bărbați au fost amendați, în total, cu 5.000 de lei, pentru ca au vrut să abandoneze doi câini pe marginea unui drum dintr-o localitate din Cluj. Un localnic i-a filmat însă și a postat imaginile pe internet.

O fetiță de 6 ani a fost supusă unor torturi crunte: închisă în cușcă pentru câini, nemâncată, nespălată și bătută
O fetiță de 6 ani a fost supusă unor torturi crunte: închisă în cușcă pentru câini, nemâncată, nespălată și bătută

O femeie de 33 de ani și un bărbat de 37 de ani, cuplu, din Pennsylvania, SUA, sunt acuzați că și-au torturat fiica de șase ani, închizând-o într-o cușcă de câine noaptea.

Un alergător a fost omorât de trei câini rottweiler într-un parc de lângă Roma
Un alergător a fost omorât de trei câini rottweiler într-un parc de lângă Roma

Un bărbat care alerga în parc a fost omorât de trei câini rottweiler duminică dimineaţa, într-o comună de lângă Roma, informează ANSA şi dpa.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.