O femeie în vârstă de 36 de ani a fost găsită moartă într-o locuință din Arad. Ce spun autoritățile

Politie
StirilePROTV

O femeie în vârstă de 36 de ani a fost găsită moartă, miercuri, într-o casă din municipiul Arad, poliţiştii efectuând cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs decesul.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad a informat că femeia era moartă de mai multă vreme.

"Am fost sesizaţi, prin apel 112, despre faptul că într-un imobil de pe strada Iakob Cardoş se află o persoană decedată. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii şi un echipaj al ambulanţei, care au constat că este vorba despre o femeie de 36 de ani, care ar fi decedată de mai multe zile, cadavrul fiind în stare de putrefacţie", se precizează într-un comunicat al IPJ Arad.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Arad, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.

Conform unor surse, femeia a fost găsită într-o poziţie nefirească şi prezenta pe corp posibile urme ale unei agresiuni.

Citește și
Fântână - 2
Descoperirea uimitoare făcută de un bărbat sub pardoseala casei. „Am crezut că e un cadavru ascuns”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Fetiţa de 6 ani care a dispărut joi seara a fost găsită pe cursul râului Buzău
Fetiţa de 6 ani care a dispărut joi seara a fost găsită pe cursul râului Buzău

Echipajul care survolează zonele din apropierea localităţii din care a dispărut joi seară fetiţa de 5 ani şi 7 luni cu autism şi care nu a fost găsită până acum a observat silueta unui cadavru pe cursul râului Buzău, în judeţul Brăila.

Descoperirea uimitoare făcută de un bărbat sub pardoseala casei. „Am crezut că e un cadavru ascuns”
Descoperirea uimitoare făcută de un bărbat sub pardoseala casei. „Am crezut că e un cadavru ascuns”

Un bărbat de 70 de ani din Marea Britanie a descoperit o fântână veche de 500 de ani sub pardoseala sufrageriei sale, iar după ce a început să o dezgroape a dat și peste o sabie medievală, potrivit Mirror.

Descoperire macabră într-o pădure din Zalău. Poliția a fost sesizată de urgență după ce un localnic a găsit un cadavru
Descoperire macabră într-o pădure din Zalău. Poliția a fost sesizată de urgență după ce un localnic a găsit un cadavru

Cadavrul unui bărbat neidentificat a fost descoperit, duminică, într-o pădure situată la ieşire din municipiul Zalău, poliţiştii continuând cercetările pentru identificarea acestuia.

Cadavru carbonizat, descoperit într-un autoturism incendiat, în județul Brașov
Cadavru carbonizat, descoperit într-un autoturism incendiat, în județul Brașov

Cadavrul carbonizat al unei persoane a fost descoperit, marţi, într-un autoturism incendiat, în curtea unei locuinţe din localitatea braşoveană Tărlungeni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.