Declarațiile șocante ale unui profesor din Vâlcea: Bărbații „sunt Dumnezeu pe pământul ăsta”, „femeile sunt handicapate”

profesor valcea
youtube.com

Un profesor de filosofie de la Colegiul National ”Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea a fost înregistrat în timp ce le spune elevilor din clasele a XII-a că bărbaţii ”sunt Dumnezeu pe pământul ăsta”, iar femeile ”sunt handicapate”.

Profesorul susţine că a folosit problematizarea ca metodă didactică, pentru a desfiinţa apoi cu argumente afirmaţia, iar elevii susţin că discursul său la ore nu este unul discriminatoriu.

Ştiţi că, în Marea Britanie, de vreun an de zile, s-a schimbat legislaţia în sensul acordării drepturilor animalelor. Am dat drepturi, noi, bărbaţii, că noi dăm drepturi, restul sunt degeaba, noi bărbaţii suntem Dumnezeu pe pământul ăsta, femeile nu sunt, au drepturi, deci sunt handicapate”, este discursul profesorului înregistrat pe un elev şi postat pe YouTube.

Înregistrarea se limitează la aceste afirmaţii şi este însoţită de mesajul: ”Prof. Vasiloiu Virgil de la Colegiul Naţional Alexandru Lahovari, Rm. Vâlcea, în timpul orelor de ştiinţe socio-umane, ne învaţă că FEMEILE NU AU DREPTURI, ELE AU DREPTURI DE HANDICAP”.

Citește și
Marius Balo
Noi detalii din cazul lui Marius Balo, profesorul condamnat la închisoare în China. Nu a putut fi transferat în România
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reacția ISJ Vâlcea

 

În urma apariţiei în spaţiul public a afirmaţiilor cadrului didactic, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea a dispus demararea de verificări.

Şefa IŞJ Vâlcea, inspectorul general Mihaela Andreianu, a declarat, pentru News.ro, că Inspectoratul a făcut primele demersuri încă de joi, ziua în care s-a aflat despre înregistrare. Inspectorul şcolar pe domeniul socio-uman a luat legătura şi cu profesorul în cauză şi cu elevii de la toate clasele a XII-a, la care acesta predă filosofie.

”Am prezentat astăzi un raport preliminar în Consiliul de Administraţie al ISJ, care a decis ca şcoala să constituie o comisie care să analizeze aspectele apărute în spaţiul public iar noi, pe de altă parte, vom face inspecţie la clasele la care domnul profesor predă disciplina filosofie”, a declarat inspectorul general al judeţului Vâlcea.

Explicațiile profesorului

 

Aceasta a precizat că, în cadrul discuţiilor, profesorul a declarat că preda lecţia ”Drepturile omului” şi a folosit această declaraţie în mod ”vădit ironic” pe baza căreia şi-a construit lecţia pentru a demonta afirmaţia, folosind metoda didactică a problematizării.

”A vrut să le capteze atenţia, după care, în decursul lecţiei, a demontat aceste lucruri”, a afirmat Mihaela Andreianu.

Aceasta a precizat că elevii, la rândul lor, au afirmat ”la unison” în discuţiile cu inspectorul şcolar că discursul profesorului nu a avut un caracter discriminatoriu, arătând că acesta are ”un comportament corect” în timpul lecţiilor.

”Chiar şi fiind aşa cum spun elevii, din punctul meu de vedere, limbajul pe care lă-a folosit este unul total nepotrivit pentru un cadru didactic”, a menţionat Andreianu.

Profesorul a cărui voce se aude în înregistrări are peste 20 de ani vechime în învăţământ. Conform presei locale, acesta a fost implicat într-un incident violent, lovindu-şi un coleg chiar în incinta liceului profesorul atacat sunând, la acel moment, la Poliţie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Atac cu cuțitul într-un liceu din Suedia. Un profesor și un elev au fost răniți
Atac cu cuțitul într-un liceu din Suedia. Un profesor și un elev au fost răniți

Un profesor şi un elev au fost răniţi luni, într-un atac cu cuţitul, într-un liceu din Suedia, relatează dpa.

Noi detalii din cazul lui Marius Balo, profesorul condamnat la închisoare în China. Nu a putut fi transferat în România
Noi detalii din cazul lui Marius Balo, profesorul condamnat la închisoare în China. Nu a putut fi transferat în România

Ministerul Justiţiei anunţă, vineri, că transferul în ţară al profesorului Marius Balo, deţinut în China, nu s-a putut face din cauza restricţiilor impuse de pandemie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.