Cu ce avere a rămas Britney Spears după ce a scăpat de sub tutela tatălui ei

britney spears
Getty

Cântăreaţa americană Britney Spears și-a recâștigat libertatea după 13 ani în care s-a aflat sub o tutelă care controla modul în care își cheltuia banii, când ținea spectacole, cine avea acces la casa ei și ce medicamente ar trebui să ia.

Judecătorul Brenda Penny din Los Angeles a pus capăt tutelei care a controlat mai multe aspecte ale vieţii ei, iar hotărârea are efect imediat. Niciuna dintre părţile implicate în proces nu s-a opus.

Fanii s-au adunat în faţa curţii de justiţie din Los Angeles pentru a o susţine pe Spears, care a demarat procesul în urmă cu aproximativ un an, catalogând tutela drept abuzivă.

Tatăl ei, Jamie Spears, a fost cel care a considerat-o necesară, însă recent a spus că „este timpul să reia controlul asupra vieţii ei”.

Cântăreaţa le-a scris, imediat după decizie, celor 35 de milioane de fani de pe Instagram că este „cea mai bună zi”: „Cred că o să plâng”.

Citește și
britney spears
Britney Spears susține că nu este pregătită să lanseze piese noi, după cei 13 ani petrecuți sub tutelă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

James Spears a fost tutorele legal al fiicei lui, după ce ea a dat semne că ar avea probleme de sănătate mintală. El a renunţat temporar la acest rol, în 2019, din cauza unor probleme personale de sănătate.
 

#FreeBritney
 

Unii dintre fanii lui Spears au fost convinşi că ea a fost forţată să accepte acel aranjament şi au demarat din 2020 campania #FreeBritney.

Ea a cântat ultima dată live în octombrie 2018, după care şi-a anulat rezidenţa în Las Vegas din cauza problemelor de sănătate ale tatălui ei, spunând că „este important ca mereu să pui familia pe primul loc”.

În 2007, după divorţul de Kevin Federline, Britney Spears a avut un comportament considerat haotic. Ea a pierdut custodia celor doi copii pe care îi vizitează des. Presupusa cădere nervoasă a stat la baza internării ei într-un centru de refacere, iar în 2008 a fost plasată sub tutela tatălui ei. A lansat de atunci trei albume, a susţinut o rezidenţă de doi ani în Las Vegas şi a avut numeroase apariţii la posturile americane de televiziune.
 

Cu ce avere a rămas Britney Spears după ce a scăpat de sub tutela tatălui ei

Cu o avere de aproximativ 60 de milioane de dolari, Britney Spears va putea alege în sfârșit cum își cheltuiește banii, pentru prima dată din 2008, conform Economic Times.

Ani de zile, chiar dacă concerta în arenele din întreaga lume, ea a fost limitată la o alocație personală de aproximativ 2.000 de dolari pe săptămână, potrivit documentelor instanței. Până de curând, nu avea voie să conducă nici propria mașină.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Surpriză de proporții pentru fanii cântăreței Britney Spears. Artista a anunţat că este însărcinată
Surpriză de proporții pentru fanii cântăreței Britney Spears. Artista a anunţat că este însărcinată

Surpriză de proporții pentru fanii cântăreței Britney Spears. Artista a anunţat luni că este însărcinată, pentru a treia oară şi s-a căsătorit.

Britney Spears susține că nu este pregătită să lanseze piese noi, după cei 13 ani petrecuți sub tutelă
Britney Spears susține că nu este pregătită să lanseze piese noi, după cei 13 ani petrecuți sub tutelă

Britney Spears nu este pregătită să revină în industria muzicală, pe care o consideră "înspăimântătoare".

Britney Spears a fost eliberată de sub tutelă după 13 ani
Britney Spears a fost eliberată de sub tutelă după 13 ani

Cântăreaţa americană Britney Spears a fost, vineri, eliberată de sub tutelă sub care se afla de 13 ani.

Britney Spears spune că mama ei i-a distrus viaţa: „Tata nu e suficient de deştept să se gândească vreodată la o tutelă”
Britney Spears spune că mama ei i-a distrus viaţa: „Tata nu e suficient de deştept să se gândească vreodată la o tutelă”

Cântăreaţa americană Britney Spears a scris marţi că o învinuieşte pe mama ei pentru tutela care i-a controlat viaţa timp de 13 ani, relatează BBC, citează News.ro.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.