Dumitru Buzatu rămâne în arest preventiv. Contestația baronului de Vaslui, respinsă de magistrați

dumitru buzatu
Inquam Photos / Octav Ganea

Magistraţii Curţii de Apel Iaşi au respins, vineri, contestaţia depusă de avocatul lui Dumitru Buzatu faţă de măsura arestării preventive a acestuia, decisă în primă instanţă de Tribunalul Vaslui.

Urmează ca magistraţii să facă publică şi motivarea deciziei.

Dumitru Buzatu a fost reţinut sâmbătă dimineaţă, după ce a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii lui Dumitru Buzatu, după ce acesta i-ar fi primit într-un restaurant.

"În perioada 8 mai - 7 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru (...) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziţie publică pe care acesta din urmă îl încheiase cu Consiliul Judeţean Vaslui şi care avea ca obiect reabilitarea şi modernizarea unor drumuri din judeţul Vaslui, astfel încât contractul să se deruleze în bune condiţii (plată facturilor). În context (...), la data de 22 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante", preciza DNA, potrivit Agerpres.

Buzatu, exclus din PSD

Tribunalul Vaslui a emis, sâmbătă, un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Buzatu pentru luare de mită, însă acesta a contestat soluţia.

Citește și
buzatu
Contestaţia depusă de Dumitru Buzatu la măsura arestului preventiv, judecată de Curtea de Apel Iaşi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dumitru Buzatu a fost exclus din PSD, sâmbătă, decizia fiind luată cu unanimitate de voturi în şedinţa Biroului Politic Naţional al PSD. În cadrul şedinţei s-a decis şi numirea ca preşedinte interimar al organizaţiei PSD Vaslui a vicepreşedintelui partidului, Dragoş Benea.

Prefectul judeţului Vaslui, Daniel Onofrei, a semnat, marţi, ordinul de suspendare a lui Dumitru Buzatu din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ), având în vedere că acesta a fost arestat preventiv.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Dumitru Buzatu va fi adus din nou în faţa magistraţilor Curţii de Apel Iaşi. Ce se va discuta
Dumitru Buzatu va fi adus din nou în faţa magistraţilor Curţii de Apel Iaşi. Ce se va discuta

Magistraţii Curţii de Apel Iaşi dezbat, joi, contestaţia depusă de Dumitru Buzatu la măsura arestului preventiv, cauza fiind amânată la termenul anterior la cererea avocatului fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, scrie news.ro.

Contestaţia depusă de Dumitru Buzatu la măsura arestului preventiv, judecată de Curtea de Apel Iaşi
Contestaţia depusă de Dumitru Buzatu la măsura arestului preventiv, judecată de Curtea de Apel Iaşi

Magistraţii Curţii de Apel Iaşi dezbat, miercuri, contestaţia depusă de Dumitru Buzatu la măsura arestului preventiv. Judecătorul desemnat iniţial s-a abţinut.

 

Dumitru Buzatu a fost suspendat din funcția de președinte al CJ Vaslui. „Cerea șpagă în cutii de pantofi”
Dumitru Buzatu a fost suspendat din funcția de președinte al CJ Vaslui. „Cerea șpagă în cutii de pantofi”

Baronul PSD, Dumitru Buzatu, a fost suspendat marți din funcția de președinte al Consiliului Județean Vaslui, în urma unei decizii de prefect.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.