Românii care și-au abandonat joburile din străinătate și s-au angajat în minerit. Cât câștigă în prezent

×
Codul embed a fost copiat

Zeci de oameni din zona Olteniei, plecaţi la muncă peste hotare, au lăsat slujbele din străinătate şi s-au angajat în minerit.

Dacă în afară au lucrat aproape orice a fost posibil, la noi au posturi de electricieni, lăcătuși sau sudori, domenii pe care aveau specializare.

Sunt plătiți cu circa 3.500 de lei, dar cea mai mare bucurie e dată de faptul că sunt acasă, alături de cei dragi.

Nu mai puțin de 600 de salariați au intrat în pâine la Complexul Energetic Oltenia în aceste zile. Compania și-a mărit producția de cărbune cu aproape 1 milion de tone, pe fondul crizei din energie. O parte destul de mare a celor angajați acum au fost ani buni salariați în străinătate.

Emilian Ciocan, proaspăt miner: În 2016 am lucrat Danemarca trei luni, în Norvegia 10 luni, în Finlanda patru luni.

Citește și
Cum a devenit milionar peste noapte un miner din Tanzania. Ce a g[sit
Un miner a devenit milionar în dolari peste noapte după ce a descoperit două pietre prețioase uriașe
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reporter: Şi acum te-ai făcut miner.

Emilian Ciocan: Acum da, am ajuns la concluzia că tot mai bine e acasă, lângă familie și copii.

Gabriel Onescu, proaspăt miner: „Am mai lucrat în Germania Olanda, șofer, în agricultură și în construcții am lucrat. Am venit aici pentru că sunt aproape de casă. Nu avem minimul pe economie, avem un salariu destul de bun”.

Chiar dacă munca în minerit nu e deloc ușoară, noii angajați spun că dorul de casă bate orice efort fizic.

Alin Vlădoiu, proaspăt miner: „Am lucrat mulți ani în Danemarca, în Suedia, pe niște joburi foarte bine plătite, de exemplu, am lucrat la Microsoft, la Facebook, ultima oară, și am ales să vin în România pe mai puțini bani să fiu mai aproape de familie”.

Noii salariați sunt angajați pe o perioadă determinată, până la sfârșitul anului. Pentru angajare au trebuit să aibă pregătire conform posturilor disponibile, cei mai mulți terminând licee din zonă cu pregătire în domeniul minier.

Florin Gheorghescu, șef Divizia Minieră, Complexul Energetic Oltenia: „S-au prezentat cu documentele de calificare și sunt, într-adevăr, oameni care au fost plecați și care, pe seama crizei războiului, eu știu din ce considerente, vin către casă”.

Noii angajați ar putea să rămână pe posturi și după 1 ianuarie. Anul acesta vor pleca din sistem cel puțin câteva sute de mineri care ies la pensie, iar în locul lor va fi nevoie de alți angajați, care să asigure producția necesară de cărbune.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Inițiativă USR de interzicere prin lege a importului de gaze, produse petroliere și cărbune din Rusia
Inițiativă USR de interzicere prin lege a importului de gaze, produse petroliere și cărbune din Rusia

Parlamentarii USR au depus, luni, o inițiativă legislativă care interzice importul de gaze, produse petroliere, cărbune și combustibil nuclear de proveniență rusească.    

Un miner a devenit milionar în dolari peste noapte după ce a descoperit două pietre prețioase uriașe
Un miner a devenit milionar în dolari peste noapte după ce a descoperit două pietre prețioase uriașe

E foarte greu să faci bani din piatră seacă, aşa cum spune o vorbă, dar sunt unii oameni care au noroc cu carul.

Mesajul unui miner revoltat pentru premierul Dăncilă: ”Suntem praf, coană Viorica”
Mesajul unui miner revoltat pentru premierul Dăncilă: ”Suntem praf, coană Viorica”

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că abia ieri (n.r. miercuri) a aflat de protestul minerilor, început în urmă cu aproape o săptămână.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.