Un TIR a rupt parapeţii pe A4 şi a pătruns pe sensul opus, lovind un alt TIR. Unul dintre autovehicule a luat foc

accident a4 tiruri
News.ro

Un accident rutier a avut loc pe A4, în judeţul Constanţa, după ce un camion a rupt parapeţii şi a pătruns pe sensul opus, lovind un alt camion. În urma impactului, unul dintre autovehicule a luat foc. 

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a fost solicitat să intervină, sâmbătă după amiază, la un accident petrecut pe Autostrada A4, la aproximativ 500 de metri de intrarea de la Agigea, sensul spre Ovidiu, notează News.ro.

La locul accidentului s-au deplasat două autospeciale cu apă şi spumă, o automacara, un echipaj de descarcerare şi după echipaje SMURD.

Accidentul s-a produs când un camion care s-a răsturnat a rupt parapeţii despărţitori ai autostrăzii şi a lovit un alt camion aflat pe sensul opus. În urma impactului, una dintre maşine a luat foc. Unul dintre ele era încărcat cu piatră, iar celălalt cu cereale.
Nu au existat persoane rănite.

 

Citește și
accident autostrada
Accident pe A1. O femeie s-a rasturnat cu mașina pe un câmp de lângă autostradă
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Accident cu trei victime în Dâmbovița. Un pasager i-a spus șoferului care avea permis de câteva luni să meargă mai încet
Accident cu trei victime în Dâmbovița. Un pasager i-a spus șoferului care avea permis de câteva luni să meargă mai încet

Trei oameni au fost răniți după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat pe Drumul Național 72, în județul Dâmbovița. La volan se afla un bărbat de 51 de ani, care a obţinut permisul de conducere de numai câteva luni.

Accident pe A1. O femeie s-a rasturnat cu mașina pe un câmp de lângă autostradă
Accident pe A1. O femeie s-a rasturnat cu mașina pe un câmp de lângă autostradă

O femeie de 33 de ani și un bărbat de 44, din Argeș s-au răsturnat azi noapte cu mașina pe un câmp de lângă autostrada București-Pitești.

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul bizar în care a murit milionarul Florin Abagiu. „L-a proiectat pe geam”
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul bizar în care a murit milionarul Florin Abagiu. „L-a proiectat pe geam”

Un om de afaceri din Prahova, cu o avere estimată la peste 30 de milioane de euro a murit în urma unui accident care ridică multe semne de întrebare.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.