Povestea emoționantă a Mădălinei, un pui de căprioară salvat de la moarte de un bărbat din Botoșani

caprioara
Botosani News

Un pensionar creşte în gospodăria sa un pui de căprioară pe care l-a găsit, în urmă cu o jumătate de an, într-o pădure.

Bărbatul în vârstă de 75 de ani susţine că animalul era foarte bolnav şi, din acest motiv, l-a luat acasă pentru a-l hrăni şi pentru a-i administra un tratament care să îi permită să supravieţuiască.

Sergiu Patz, din localitatea Stânceşti, are o pensie de doar 1.600 de lei şi, în ciuda veniturilor foarte mici, alocă o parte din bani întreţinerii puiului de căprioară. Din aceşti bani cumpără atât hrană, precum porumb, mere sau pâine, cât şi medicamente, scrie Agerpres.

A numit-o Mădălina şi o tratează acum ca pe copilul său.

"Avea un kilogram şi jumătate când am adus-o acasă. Am pus-o în sacoşă şi am adus-o acasă. O săptămână am hrănit-o cu lapte cu linguriţa. După aceea şi-a revenit şi a mers pe picioare şi am ţinut-o până acum. Am fost abonat la lapte în sat, 13 litri de lapte mânca pe săptămână. Cu biberonul îi dădeam. Acum a ajuns şi mănâncă de toate. E ca şi copilul meu. Nu îmi iubesc copiii cum o iubesc pe ea", a declarat Sergiu Patz, care se opune eliberării Mădălinei, de teamă ca aceasta să nu fie împuşcată de vânători.

Citește și
O căprioară a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost lovită de o mașină în Botoșani
O căprioară a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost lovită de o mașină în Botoșani
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Reprezentanţii Direcţiei Silvice susţin că un animal sălbatic nu poate fi păstrat în captivitate, însă în acelaşi timp recunosc că, în momentul de faţă, puiul de căprioară nu poate fi lăsat în libertate, pentru că nu ar avea capacitatea să supravieţuiască.

"Eliberarea ei în momentul de faţă în fond forestier sau în libertate nu cred că este o soluţie bună pentru ea", a afirmat directorul Direcţiei Silvice Botoşani, Marius Havriş.

Sergiu Patz a notificat Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi cu privire la deţinerea puiului de căprioară. El a fost pus să semneze un proces-verbal prin care îşi asumă obligaţia de a îngriji animalul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
VIDEO Un biciclist a fost pus la pământ de o căprioară, în timpul unui maraton
VIDEO Un biciclist a fost pus la pământ de o căprioară, în timpul unui maraton

O cameră video a surprins momentul în care un biciclist a fost pus la pământ de o căprioară, în timp ce participa la un maraton.

O căprioară a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost lovită de o mașină în Botoșani
O căprioară a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost lovită de o mașină în Botoșani

O căprioară a supraviețuit miraculos după ce a fost lovită în plin de o mașină.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.