EMA: Toate vaccinurile anti-Covid aprobate în UE par eficiente împotriva variantei Delta a SARS-CoV-2

Vaccin
Getty

Două doze de vaccin par să protejeze contra variantei Delta a coronavirusului, potrivit EMA. 

Două doze din vaccinurile anti-COVID-19 aprobate până în prezent în UE, precum şi doza unică în cazul vaccinului Johnson & Johnson, par să ofere protecţie împotriva variantei Delta (varianta indiană) foarte contagioase a coronavirusului SARS-CoV-2, a anunţat joi Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), relatează AFP.

''Date recente rezultate din probe concrete arată că două doze de vaccin protejează contra variantei Delta'', a declarat Marco Cavaleri, responsabilul EMA pentru strategia de vaccinare. ''La ora actuală, pare că cele patru vaccinuri aprobate în Uniunea Europeană protejează împotriva tuturor tulpinilor care circulă în Europa, inclusiv varianta Delta'', a adăugat el.

Vaccinurile avizate până în prezent de EMA sunt Pfizer/BioNTech, Moderna, AstraZeneca şi Johnson & Johnson, cel din urmă fiind administrat într-o singură doză.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a confirmat estimarea Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC), potrivit căreia până în august varianta Delta va deveni predominantă în Europa.

Citește și
spital, romania, covid
Avertismentul șefului OMS Europa: Dacă nu rămânem disciplinați vom avea un nou val pandemic
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

De asemenea, OMS a avertizat că Europa, unde pentru prima dată în ultimele 10 săptămâni numărul cazurilor de COVID-19 a început din nou să crească, riscă un nou val epidemic în toamnă dacă nu se menţin măsurile de precauţie.

Conform OMS, sunt întrunite cele trei condiţii necesare pentru apariţia unui nou val epidemic: noile variante ale coronavirusului (în special varianta Delta), rata redusă de vaccinare şi sporirea contactelor sociale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
INSP: Transmitere comunitară susţinută a variantei Delta în municipiul Piteşti
INSP: Transmitere comunitară susţinută a variantei Delta în municipiul Piteşti

În ciuda faptului că de joi intră în vigoare noi măsuri de relaxare, pericolul nu a trecut.

Avertismentul șefului OMS Europa: Dacă nu rămânem disciplinați vom avea un nou val pandemic
Avertismentul șefului OMS Europa: Dacă nu rămânem disciplinați vom avea un nou val pandemic

Declarația vine pe fondul creșterii accelerate a numărului de noi cazuri de infectare cu SarsCov2 în regiunea europeană, în special din cauza infectărilor cu "varianta Delta" a virusului.

Valeriu Gheorghiță: S-au dublat cazurile cauzate de tulpina Delta la nivel european în ultima săptămână
Valeriu Gheorghiță: S-au dublat cazurile cauzate de tulpina Delta la nivel european în ultima săptămână

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat joi că în ultima săptămână s-a înregistrat o dublare a cazurilor cauzate de tulpina Delta la nivel european.

Mihăilă: La sfârșitul lunii august, varianta Delta va fi predominantă în România
Mihăilă: La sfârșitul lunii august, varianta Delta va fi predominantă în România

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a afirmat, miercuri seară, că nu se aşteaptă la o creştere a ratei de vaccinare în următoarea perioadă, întrucât incidenţa este mică, iar oamenii sunt mai preocupaţi de vacanţe şi concediu.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.