Descoperirea incredibilă făcută de un muncitor în timpul unor lucrări pentru o parcare. Datează din primele secole | FOTO

excavator
Shutterstock

O statuie romană care datează de acum aproape 2.000 de ani a fost descoperită de o echipă de muncitori care construiesc o parcare în Marea Britanie.

Unul dintre muncitori, Greg Crawley, a descoperit anul trecut statuia din marmură, care reprezintă o doamnă care trăia pe domeniul Burghley House din Peterborough, Anglia, ce datează din secolul 16, potrivit CNN.

Două săptămâni mai târziu, un bust a fost, de asemenea, găsit în apropiere de locul în care a fost făcută prima descoperire. Piesele au fost curățate, examinate și reasamblate de un conservator care spune că sculptura datează din secolele 1 sau 2.

„Se crede că în timpul uneia dintre cele două excursii ale celui de-al nouălea conte în Italia, în anii 1760, când a cumpărat multe antichități, a adus sculptura înapoi la Burghley”, se arată într-un comunicat.

Citește și
CTP, Cristian Tudor Popescu
„Simona – bucuria și măgăria”. Reacția lui Cristian Tudor Popescu după primul meci al Simonei Halep, la Miami Open
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Brownlow Cecil, al nouălea conte de Exeter, a moștenit titlul în 1754 și a fost un călător avid și un colecționar de artă. Cu toate acestea, administratorii nu sunt siguri cum au ajuns capul și bustul îngropate în parcare, numind acest lucru un „mister complet”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Liderul Hamas acuză Israelul că „sabotează” negocierile cu operaţiunea sa de la spitalul Al-Shifa din Gaza
Liderul Hamas acuză Israelul că „sabotează” negocierile cu operaţiunea sa de la spitalul Al-Shifa din Gaza

Liderul Hamas, Ismail Haniyeh, a acuzat marţi Israelul că "sabotează" negocierile în vederea unui armistiţiu în Fâşia Gaza cu operaţiunea sa lansată luni înainte de zorii zilei împotriva spitalului Al-Shifa din Gaza, notează AFP.

„Simona – bucuria și măgăria”. Reacția lui Cristian Tudor Popescu după primul meci al Simonei Halep, la Miami Open
„Simona – bucuria și măgăria”. Reacția lui Cristian Tudor Popescu după primul meci al Simonei Halep, la Miami Open

Suspendată iniţial pentru 4 ani pentru dopaj, Simona Halep a profitat de reducerea pedepsei pentru a reveni în circuit, marţi, la Miami. Revenirea ei s-a încheiat cu o înfrângere în faţa Paulei Badosa.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.