Amendă uriașă pentru un bărbat care a abandonat şapte căţei mici pe o stradă din Buzău

caței abandonați

Un bărbat din comuna Luciu, judeţul Buzău a fost amendat cu 12.000 de lei pentru că a abandonat 7 pui de câine, după ce poliţiştii s-au autosesizat în urma apariţiei unor imagini pe reţelele de socializare, informează News.ro.

Potrivit IPJ Buzău, luni, în urma apariţiei în mediul online a unei înregistrări video în care se observa un bărbat în timp ce abandona mai mulţi pui de câine, poliţiştii de Biroul pentru Protecţia Animalelor s-au sesizat din oficiu şi au demarat verificări, stabilind că protagonistul este un bărbat din Luciu, în vârstă de 53 de ani, care a abandonat puii de câine pe o stradă din municipiul Buzău, în zona unei autogări, în două zile succesive. Acţiunile bărbatului au fost surprinse de un sistem de monitorizare video.

Trei dintre căţei au fost plasaţi în adăpost de către reprezentanţii Biroului pentru Protecţia Animalelor, conform procedurilor legale în vigoare iar alţi patru au fost adoptaţi de un buzoian, poliţiştii primind garanţia că acestora li se va oferi adăpost şi hrană.

Bărbatul care a abandonat puii de câine a fost identificat de poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor şi i-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 12.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 205/2004 privind protecţia animalelor, respectiv OUG 155/2001 privind sterilizarea şi microciparea câinilor.

Totodată, i-au fost precizate obligaţiile legale ce îi revin ca deţinător de animale.

Citește și
autostrada
Anunț pentru șoferi: Au fost actualizate amenzile. Ce sumă trebuie să plătim dacă am uitat de rovinietă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Poliţiştii atenţionează că abandonul constă în lăsarea unui animal aflat în proprietatea şi îngrijirea omului, pe domeniul public, fără hrană, adăpost şi tratament medical. Fapta constituie contravenţie şi se sancţionează, conform cadrului legislativ actualizat, cu amendă între 3000 şi 12.000 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat este căutat de poliție după ce a abandonat patru cățelușe cu 12 pui. Individul le-a legat picioarele cu sârmă
Un bărbat este căutat de poliție după ce a abandonat patru cățelușe cu 12 pui. Individul le-a legat picioarele cu sârmă

Poliția animalelor din Brașov este în cautarea unui individ care a abandonat pe marginea drumului 4 cățelușe cu 12 pui. Nu a fost de ajuns că le-a lăsat în soare fără mâncare și apă, le-a legat și picioarele cu sârmă.

Anunț pentru șoferi: Au fost actualizate amenzile. Ce sumă trebuie să plătim dacă am uitat de rovinietă
Anunț pentru șoferi: Au fost actualizate amenzile. Ce sumă trebuie să plătim dacă am uitat de rovinietă

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România. Legea intră în vigoare în 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.