A murit Peter Magubane, fotograful sud-african care a documentat violenţele din timpul apartheidului

Peter Magubane
Getty

Fotojurnalistul sud-african de culoare Peter Magubane, care a relatat timp de decenii despre violenţele regimului rasist al apartheidului şi în special despre revolta elevilor din Soweto în 1976, a murit, luni, la vârsta de 91 de ani.

La eliberarea lui Nelson Mandela, un simbol al luptei împotriva apartheidului, în 1990, Magubane a devenit fotograful său oficial până la alegerea acestuia, patru ani mai târziu, ca primul preşedinte de culoare al ţării, notează Agerpres, care citează AFP.

"El a murit în pace astăzi, înconjurat de familia sa", a anunţat organismul reprezentativ al presei sud-africane, SANEF.

A fost un "fotograf conştiincios şi muncitor", a declarat fiica sa, Fikile, la postul public SABC.

"Era pasionat, munca sa era prioritatea sa absolută", a adăugat aceasta.

Citește și
Actrița Ana Ofelia Murguía a murit la o vârstă veberabilă. Personajul Disney căruia i-a „împrumutat” vocea
Actrița Ana Ofelia Murguía a murit la o vârstă venerabilă. Personajul Disney căruia i-a „împrumutat” vocea
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Africa de Sud a pierdut un luptător pentru libertate, un povestitor şi un fotograf excepţional", a scris pe Twitter ministrul Culturii, Zizi Kodwa.

"Peter Magubane a documentat fără teamă nedreptăţile apartheidului", a adăugat acesta.

Una dintre cele mai faimoase fotografii ale sale, datând din 1956, arată o fetiţă albă pe o bancă pe care scrie "doar pentru europeni", în timp ce bona ei de culoare stă aşezată de cealaltă parte a băncii, într-o suburbie a Johannesburgului.

Arestat în 1969 în timp ce fotografia demonstranţi în faţa unei închisori în care era încarcerată, printre alţii, activista Winnie Mandela, a petrecut 586 de zile în izolare în închisoare şi i s-a ordonat la eliberare să înceteze orice activitate fotografică timp de cinci ani. În 1971, a fost din nou arestat şi încarcerat timp de mai multe luni pentru că nu a respectat acest ordin.

Deşi hărţuit de poliţie, Magubane a acoperit pe larg revolta elevilor din Soweto, în 1976, realizând unele dintre fotografiile cele mai impresionante care l-au făcut cunoscut în întreaga lume.

Peter Magubane a publicat circa 15 cărţi, unele fiind cenzurate în timpul apartheidului, regimul segregaţionist care a condus Africa de Sud din 1948 până la începutul anilor 1990.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cel mai bătrân italian, „Tripolino” a murit în ajunul Anului Nou. Secretul de a ajunge la 111 ani
Cel mai bătrân italian, „Tripolino” a murit în ajunul Anului Nou. Secretul de a ajunge la 111 ani

Cel mai bătrân italian, Tripoli Giannini, a murit la vârsta de 111 ani. Era al doilea cetățean venerabil al Europei, după vârstă, recordul fiind deținut de un francez mai bătrân cu 75 de zile ca el.

Actrița Ana Ofelia Murguía a murit la o vârstă venerabilă. Personajul Disney căruia i-a „împrumutat” vocea
Actrița Ana Ofelia Murguía a murit la o vârstă venerabilă. Personajul Disney căruia i-a „împrumutat” vocea

Ana Ofelia Murguía a murit la vârsta de 90 de ani. Actriţa mexicană a dat voce personajului din filmul "Coco" produs de Disney şi Pixar.

A murit Jean Nițulescu. Fostul oficial al Universității Craiova avea 72 de ani
A murit Jean Nițulescu. Fostul oficial al Universității Craiova avea 72 de ani

Lumea fotbalului românesc este în doliu. Jean Nițulescu, fost vicepreședinte al clubului Universitatea Craiova, a murit, luni, la vârsta de 72 de ani.

Actorul britanic Tom Wilkinson, cunoscut în special pentru rolul din
Actorul britanic Tom Wilkinson, cunoscut în special pentru rolul din "The Full Monty", a murit la 75 de ani

Actorul britanic Tom Wilkinson, cunoscut în special pentru rolul din "The Full Monty", un film despre un grup de muncitori siderurgişti în şomaj care încep o carieră de stripperi, a murit sâmbătă la vârsta de 75 de ani, informează AFP, potrivit Agerpres.

A murit Gil de Ferran. Fostul pilot de automobilism avea 56 de ani
A murit Gil de Ferran. Fostul pilot de automobilism avea 56 de ani

Doliu în automobilism. Fostul pilot Gil de Ferran, câştigător al cursei de 500 de mile de la Indianapolis în 2003, a murit în urma unui stop cardiac suferit în Florida, unde locuia, a anunţat, sâmbătă, Federaţia braziliană de automobilism (CBA).

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.