Vremea azi, 20 februarie. Temperaturile scad în toată țara și va ploua în mai multe zone

×
Codul embed a fost copiat

Luni mai vin câteva ploi slabe în nord-vest, nord şi centru, iar la munte vor fi ninsori şi lapoviţă. Vântul se înteţeşte în cea mai mare parte a țării, cu viteze de 45...65 km/h, dar la munte, la noapte, vor fi rafale de peste 110...130 km/h.

Maximele în scădere faţă de duminică, se vor situa între 2 grade în depresiuni şi 12 grade în Lunca Dunării.

În Dobrogea şi Bărăgan găsim înnorări, ploi sporadice dar şi scurte perioade cu soare. Vântul se înteţeşte din când în când iar temperaturile scad cu 9 grade faţă de duminică.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, soarele apare doar trecător, s-ar putea să plouă puţin şi vântul are unele răbufniri pe parcursul zilei. Duminică la Focşani au fost 16 grade, însă luni se răceşte şi se ating cel mult 9 grade.

În nordul Moldovei şi în Bucovina se anunţa o zi cu mulţi nori şi un vânt insistent. În zonele de munte, vor fi precipitaţii consistente sub formă de lapoviţa şi ninsoare, iar temperaturile scad şi se opresc pe la 9 grade.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, vremea va fi neplăcută şi se răceşte. Plouă pe suprafeţe restrânse, iar în zonele înalte se anunţă lapoviţă şi ninsoare. La altitudini mari, vântul suflă cu peste 110...130 km/h, va fi viscol puternic şi în aceste condiţii vizibilitatea scade foarte tare.

În ţinuturile vestice, atmosfera va fi mohorâtă, plouă sporadic, dar în zonele de munte apar precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Pe creste va fi viscol şi temperaturile scad uşor.

În Transilvania predomină vremea închisă, ninge consistent în zonele de munte, iar la altitudini mari va fi viscol puternic. Temperaturile scad cu 6-7 grade faţă de ziua trecută.

În sud-vestul ţării, atmosfera va fi schimbătoare. S-ar putea să picure puţin şi vântul va mai avea intensificări pe parcursul zilei. Duminică, la Târgu Jiu şi la Drobeta Turnu Severin au fost 17 grade, însă luni se răceşte uşor şi vor fi cel mult 10 grade.

În ţinuturile sudice, găsim înnorări, scurte perioade cu soare şi câteva ploi în zonele deluroase. Temperaturile scad şi după prânz se ating cel mult 12 grade în Lunca Dunării.

Vremea azi, în Bucureşti

În Bucureşti, vor fi înnorări în primele ore ale zilei, însă mai târziu se arată soarele. Se răceşte, însă va fi în continuare mai cald decât în mod obişnuit. După prânz se vor înregistra în jur de 11 grade Celsius.

Vremea azi, la munte

La munte, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, mai consistente în zona Carpaţilor Orientali. Vântul prinde putere la altitudini mari, iar la noapte, vor fi rafale de peste 110...130 km/h. Va fi viscol puternic, şi în aceste condtii vizibilitatea va scădea foarte mult.

Prognoza meteo pentru următoarele zile

În Bucureşti, marți avem vreme bună, soare, câţiva nori şi un vânt mai insistent pe parcursul zilei. Se încălzeşte din nou şi vom avea o maximă de 19 grade - o valoare mai potrivită pentru luna aprilie.

Miercuri temperaturile scad uşor, însă vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obişnuit. Se ating în jur de 16 grade, predomină vremea frumoasă şi vântul va fi mai activ. În noapte următoare, minima se opreşte pe la 5 grade.

Joi se anunţă vreme mohorâtă, se răceşte cu vreo 10 grade faţă de miercuri şi temperaturile se duc spre normal. Maxima va ajunge pe la 6 grade. E posibil să picure puţin, vântul va sufla moderat, iar în noaptea de joi spre vineri, minima coboară până la zero grade.

La munte, marți temperaturile cresc, se înnorează şi o să fie lapoviţă. La altitudini mari vor predomina ninsorile, iar vântul suflă cu viteze de peste 80...100 de km/h şi va spulbera zăpada depusă.

Miercuri temperaturile scad uşor în masivele nordice, însă se vor situa peste normalul perioadei. Se mai adună norii pe parcursul zilei şi trecător va mai ninge sau va fi lapoviţă. Izolat se va semnala ceață asociată cu depunere de chiciură.

Joi valorile termice vor fi în general apropiate de cele specifice perioadei. Cerul va avea înnorãri temporare şi pe arii relativ extinse vor fi precipitaţii mixte, iar la altitudini mari predominant ninsori. Vântul va sufla moderat, cu intensificări pe crestele Carpaţilor Meridionali, unde temporar va fi viscol. Izolat se va forma ceață cu depunere de chiciură.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius

Vremea rămâne caldă. Temperaturile trec de 30 de grade în sudul și în estul României și ajung pe la 34 de grade în Muntenia.  

Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate
Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate

Prima zi de iunie ne aduce vreme caldă, chiar foarte caldă în sudul și în estul Românei.

Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite, pe tot parcursul lunii iunie, anunţă vineri, meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru următoarele patru săptămâni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.