Reacția presei internaționale după calificarea lui Halep în finală la Roma. "E nemiloasă, dacă simte sânge nu se oprește"

Halep
Getty

Simona Halep, numărul doi WTA, s-a calificat, duminică, în finala turneului WTA de la Roma, după ce a învins-o pe spaniola Garbine Muguruza, cu 6-3, 4-6, 6-4.

Prestația Simonei nu a fost trecută cu vederea de marile publicații de profil din presa internațională, care au lăudat jocul prestat de româncă.

"Halep a rupt serviciul rivalei ei imediat după începutul jocului şi a condus cu 2-0. Cu toate acestea, Garbine nu s-a ferit de luptă şi a avut oportunităţile ei de a egala. Românca le-a salvat din spatele terenului şi asta i-a dat aer să meragă înainte. Oboseala fostei numărul unu mondial (n.r. - Muguruza) a fost evidentă, deoarece a încercat să scurteze punctele cu veniri repetate la fileu. Cele două jucătoare s-au simţit, în general, mai confortabil să returneze decât să servească. Simona este o jucătoare de tenis nemiloasă, dacă simte sânge nu se opreşte din a accelera. A impus un ritm pe care adversara ei nu l-ar fi putut urma niciodată", a scris Marca, potrivit News.ro

"Spaniola a ajuns cu probleme fizice în penultima rundă, acumulând şapte ore şi jumătate de joc pe teren, în timp ce rivala ei a stat doar trei ore şi 38 de minute. Întâlnirile dure cu Stephens, Gauff, Konta şi, mai presus de toate, Azarenka şi-au arătat efectul. Efortul ei a murit cu două duble greşeli la rând, cea de-a şaptea şi a opta, ceea ce i-a oferit Simonei Halep uşurarea pe care o căuta, uneori în mod dezordonat şi nervos când a văzut că Muguruza s-a întors la luptă. Halep rămâne neînvinsă de 13 jocuri. Campioană la Dubai şi la Praga nu a pierdut din semifinele Australian Open, când s-a înclinat împotriva Garbinei Muguruza", au notat cei de la Mundo Deportivo.

"În ciuda unei sperieturi mari în setul al treilea, Simona Halep a învins-o pe Garbine Muguruza (6-3, 4-6, 6-4) în semifinalele turneului de la Roma. Dominantă în mare măsură în prima oră de joc împotriva unei adversare cu dificultăţi mari în ceea ce priveşte serviciul ei (0 aşi, 8 duble greşeli), numărul 2 mondial părea să se grăbească spre finală. Dar la 6-3, 4-2, s-a tensionat brusc, în timp ce Muguruza s-a relaxat în sfârşit. Spaniola a profitat de ocazie pentru a câştiga patru ghemuri consecutive şi a egala la seturi. Halep şi-a reluat apoi marşul înainte pentru a conduce cu 5-1 în setul al treilea. Braţul ei a început să tremure din nou, Muguruza a revenit la 5-4, a avut serviciul, dar românca a şi-a arătat calităţile ei la retur (nouă break-uri reuşite) pentru a-şi oferi a treia finală la Roma", a scris publicația L'Equipe. 

Citește și
Simona Halep
Halep, calificată în semifinale la Roma. Adversara a abandonat la 6-2, 2-0 pentru Simona
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Halep va evolua, luni, în ultimul act cu o jucătoare din Cehia, ori cu Marketa Vondrousova, locul 19 WTA şi favorită 12, ori cu Karolina Pliskova, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 2.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Simona Halep s-a calificat în finala turneului de la Roma după ce a învins-o pe Garbine Muguruza
Simona Halep s-a calificat în finala turneului de la Roma după ce a învins-o pe Garbine Muguruza

Simona Halep, numărul 2 mondial, s-a calificat duminică în finala turneului WTA de la Roma, după ce a învins-o pe spaniola Garbine Muguruza.

Halep, calificată în semifinale la Roma. Adversara a abandonat la 6-2, 2-0 pentru Simona
Halep, calificată în semifinale la Roma. Adversara a abandonat la 6-2, 2-0 pentru Simona

Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 2.098.290 dolari, după ce kazaha Iulia Putinţeva a abandonat, sâmbătă, la scorul de 6-2, 2-0 pentru principala favorită.

Halep câștigă și merge în sferturi la Roma. Simona a învins-o în două seturi pe Yastremska
Halep câștigă și merge în sferturi la Roma. Simona a învins-o în două seturi pe Yastremska

Simona Halep a câștigat, vineri, scor 7-5, 6-4, cu ucraineanca Dayana Yastremska (29 WTA), în optimile de finală ale turneului de la Roma, și și-a adjudecat în loc în manșa sferturilor. 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.