Irina Begu a câştigat turneul de la Palermo. Este al cincilea său trofeu la simplu

×
Codul embed a fost copiat

Irina Begu, locul 45 WTA, a câştigat, duminică, turneul de categorie WTA 250 de la Palermo, al cincilea său trofeu la simplu în circuitul WTA.

Begu a învins-o în finală pe sportiva italiană Lucia Bronzetti, numărul 78 mondial, scor 6-2, 6-2, într-o oră şi 33 de minute.

Românca a obţinut un premiu de 26.770 de euro şi 280 de puncte.

 

“O felicit pe Lucia, ai avut o săptămână extraordinară. Ştiu că vei avea mult mai multe finale şi sigur vei obţine trofee Îi mulţumesc echipei mele. Fără voi nu aş avea acest trofeu. Pentru mine Palermo este un loc special, am o parte din familie aici. Vă mulţumesc că aţi venit şi m-aţi susţinut. Sigur voi reveni. Vă mulţumesc tuturor, organizatorilor şi copiilor de mingi. Ştiu că a fost o perioadă dificilă cu pandemia, voi aţi fost primii care aţi readus tenisul. Mulţumesc din nou, ne revedem la anul”, a spus Irina Begu la ceremonia de după finală, potrivit News.ro.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Begu mai are în palamares trofeele la simplu la Tashkent în 2012, Seul în 2015, Florianopolis în 2016 şi Bucureşti în 2017.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
România a cucerit şapte medalii de aur și trei de argint la Europenele Under-19 de canotaj
România a cucerit şapte medalii de aur și trei de argint la Europenele Under-19 de canotaj

Echipajele României au obţinut şapte medalii de aur la Campionatele Europene de canotaj pentru juniori (Under19) 2024 de la Kruszwica (Polonia).

Real Madrid a câștigat Liga Campionilor, după o finală de vis cu Borussia Dortmund. A 15-a
Real Madrid a câștigat Liga Campionilor, după o finală de vis cu Borussia Dortmund. A 15-a "urecheată" pentru "Los Blancos"

Real Madrid este noua regină a Europei. Echipa spaniolă a câștigat, sâmbătă, pentru a 15-a oară în istorie, Liga Campionilor.

Tragedie în familia lui Florin Pîrvu. Soția antrenorului de la FC Voluntari a murit la doar 47 de ani
Tragedie în familia lui Florin Pîrvu. Soția antrenorului de la FC Voluntari a murit la doar 47 de ani

Oana Alina Pîrvu, soția antrenorului Florin Pîrvu, a murit la doar 47 de ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.