Scandalul Complexului Oltenia. Dăncilă cere intervenția structurilor de siguranță națională

Viorica Dăncilă
Agerpres

Premierul Viorica Dăncilă a cerut, joi, ca inspectorii Corpului de Control al Guvernului să verifice activitatea Complexului Energetic Oltenia.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, printre aspectele verificate se află modul de stabilire și acordare a drepturilor de salariale, respectarea normelor de sănătate și securitate în muncă, exploatarea resurselor minerale și constituirea stocurilor, precum și realizarea programelor anuale de investiții și dezvoltare. 

De asemenea, Dăncilă a anunțat în ședința de Guvern că a cerut serviciilor speciale informații despre zvonurile potrivit cărora s-ar cumpăra energie din alte țări la prețuri mari.

”Am solicitat în această dimineață tuturor structurilor de siguranță națională informații legate de această situație extrem de gravă și verificarea celor apărute în spațiul public privind achiziții de energie din alte țări la prețuri foarte mari, astfel încât să ne lămurim foarte clar dacă există vreo legătură între acest blocaj și dorința unora de a face speculații pe spatele românilor.

Nimeni, absolut nimeni, nu se poate juca cu independența energetică a țării.” - a spus Dăncilă.

Citește și
greba foamei, complex energetic oltenia
Greva minerilor din Oltenia ia amploare. ”Laudele nu țin de foame și cald”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Șeful Guvernului a mai spus că a fost informată târziu despre acest caz, ”cu suspectă şi nepermisă întârziere”.

Mi s-a adus la cunoştinţă ieri, cu suspectă şi nepermisă întârziere, situaţia gravă de la Complexul Energetic Oltenia. Am convocat imediat o întâlnire de urgenţă şi, împreună cu miniştrii şi autorităţile responsabile, am analizat ce măsuri pot fi luate, astfel încât Complexul Energetic Oltenia să îşi reia activitatea la capacitatea normală. Ne preocupă situaţia de la CE Oltenia şi funcţionarea sistemului energetic naţional şi am ţinut cont de toate semnalele apărute în spaţiul public în ultimele zile. Astfel, am dispus următoarele măsuri: să îmi fie prezentată de urgenţă situaţia stocurilor de cărbune comparativ cu anul trecut, o analiză detaliată a situaţiei minerilor, a veniturilor lor şi a condiţiilor de lucru, precum şi soluţii de modernizare a Complexului Energetic Oltenia, Corpul de control să înceapă în această dimineaţă un control la această societate", a declarat Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.

Premierul a menţionat că încă de marţi a solicitat ministrului Energiei să meargă la Târgu Jiu să discute cu reprezentanţii companiei şi să vină cu soluţii, iar miercuri dimineaţă a cerut tuturor structurilor de siguranţă naţională informaţii legate de situaţia CE Oltenia şi verificarea celor apărute în spaţiul public privind achiziţii de energie din alte ţări la preţuri foarte mari.

"Am solicitat ministrului Energiei să meargă în această dimineaţă la Târgu Jiu, să discute cu oamenii şi să vină urgent cu soluţii. Am cerut consilierului de stat din aparatul primului ministru, cu responsabilităţi în domeniul energiei, să convoace de urgenţă Grupul de lucru interministerial pentru siguranţă energetică. Am solicitat în această dimineaţă tuturor structurilor de siguranţă naţională informaţii legate de această situaţie extrem de gravă şi verificarea celor apărute în spaţiul public privind achiziţii de energie din alte ţări la preţuri foarte mari, astfel încât să ne lămurim foarte clar dacă există vreo legătură între acest blocaj şi dorinţa unora de a face speculaţii pe spatele românilor. Nimeni, absolut nimeni nu se poate juca cu independenţa energetică a ţării. Cu toate aceste date pe masă, vom putea să luăm deciziile care se impun, astfel încât să nu fie afectată siguranţa şi funcţionarea sistemului energetic naţional", a subliniat Dăncilă.

Corpul de control al primului-ministru a mai efectuat acțiuni de control ce au vizat alte obiective:

- încheierea de către societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a unui contract de transfer al activului Unității Miniere de Carieră Berbești către societatea Centrala Electrică de Termoficare Govora S.A. Râmnicu Vâlcea;

- preluarea de către societatea Electrocentrale Grup S.A. a datoriei societății Termoelectrica S.A. față de societatea Complex Energetic Oltenia S.A;

- respectarea de către societatea Complex Energetic Oltenia S.A. a prevederilor legale cu privire la angajarea și plata cheltuielilor de sponsorizare și a altor cheltuieli de finanțare a unor activități sportive.

Dintre acestea, în anul 2018, au fost finalizate două acțiuni de control ce au vizat primele două obiective enunțate mai sus, iar concluziile rezultate au fost comunicate instituțiilor abilitate.

Totodată, au fost sesizate organele de urmărire penală pentru verificări și măsuri potrivit competențelor” - se mai arată în comunicatul Guvernului.

În urmă cu o săptămână, minerii de la Complexului Energetic Oltenia (CEO) au declanşat o grevă, fiind nemulţumiţi de condiţiile de muncă. Ei au obţinut ulterior unele majorări salariale, dar o parte dintre ei nu au renunţat la protest.

În noaptea de miercuri spre joi, una din cele trei unităţi funcţionale ale termocentralei de la Rovinari, cu o putere instalată de 330 MW fiecare, a fost închisă din lipsă de cărbune, potrivit Profit.ro.

Potrivit datelor Transelectrica, unitatea respectivă va rămâne închisă până pe 20 ianuarie, ora 23.59. În data de 16 ianuarie, Tribunalul Gorj a pronunţat sentinţa judecatorească prin care a constatat nelegalitatea grevei şi a dispus încetarea acesteia, a anunţat CEO.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Minerii din Oltenia au reluat activitatea, susține ministrul Energiei. Vor primi 585 lei
Minerii din Oltenia au reluat activitatea, susține ministrul Energiei. Vor primi 585 lei

Minerii de la Complexul Energetic Oltenia au reluat activitatea, în urma negocierilor de joi de la sediul Prefecturii Gorj, informează un comunicat al Ministerului Energiei, remis, AGERPRES.

Greva minerilor din Oltenia ia amploare. ”Laudele nu țin de foame și cald”
Greva minerilor din Oltenia ia amploare. ”Laudele nu țin de foame și cald”

Minerii din Oltenia au continuat marți greva spontană, începută la sfârșitul săptămânii trecute. De dimineață, li s-au alăturat, în semn de solidaritate, și câţiva colegi de la termocentralele din zonă, care au intrat în greva foamei.

USR: Minerii complexului Oltenia, primele victime ale ”taxei pe lăcomie”
USR: Minerii complexului Oltenia, primele victime ale ”taxei pe lăcomie”

Deputata USR Cristina Prună susține că minerii de la Complexul Energetic Oltenia sunt primele victime ale guvernului PSD-ALDE, după adoptarea OUG114/2018, care cuprinde așa numita ”taxă pe lăcomie”. 

Sistemul energetic, pus în pericol de grevă. Ironii ale minerilor cu ”statul paralel”
Sistemul energetic, pus în pericol de grevă. Ironii ale minerilor cu ”statul paralel”

O grevă a minerilor din Complexul Oltenia, care protestează deja de trei zile, ar putea afecta sistemul energetic al ţării.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.