Iohannis participă la reuniunea Consiliului European, prin videoconferinţă. Cere finanţare rapidă pentru toate statele

Klaus Iohannis, discurs in Piata Victoriei

Preşedintele Klaus Iohannis participă, vineri, la reuniunea Consiliului European în format videoconferinţă, context în care va puncta faptul că toate statele membre au nevoie de sprijin financiar în procesul de recuperare economică.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul reuniunii, vor fi abordate Planul de relansare economică şi Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 revizuit propuse recent de către Comisia Europeană, procesul de negociere a relaţiilor viitoare dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit al Marii Britanii, precum şi subiecte de politică externă.

Şefii de stat şi de guvern din statele membre ale Uniunii vor avea discuţii aprofundate cu privire la elementele incluse în pachetul de măsuri de relansare economică propus de către Comisia Europeană (Next Generation EU), prezentând poziţionările cu privire la aspectele de interes prioritar pentru statele membre. Ulterior acestei reuniuni, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, va prezenta varianta revizuită a pachetului de negociere pentru viitorul buget al Uniunii pentru perioada 2021-2027 şi pentru Planul de relansare economică.

"Preşedintele României va menţiona că propunerile Comisiei Europene reprezintă o bună bază de pornire în negocieri, în vederea asigurării resurselor pentru acoperirea nevoilor financiare substanţiale din perioada post-criză COVID-19. Şeful statului va sublinia faptul că toate statele membre au nevoie de sprijin financiar în acest proces de recuperare economică, chiar dacă într-o măsură diferită, în condiţiile în care instrumentele şi mecanismele naţionale se dovedesc insuficiente într-un astfel de context. Astfel, asigurarea unui acces rapid şi eficient la finanţare pentru toate statele membre este esenţială pentru a permite acestora să diminueze daunele produse de criză. Preşedintele Klaus Iohannis va reafirma sprijinul României pentru avansarea negocierilor în vederea obţinerii, cât mai curând posibil, a unui acord final privind viitorul buget multianual al Uniunii, subliniind că viitorul buget ar trebui să fie substanţial, echilibrat şi capabil să răspundă preocupărilor statelor membre", arată Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, membrii Consiliului European vor discuta despre paşii de urmat în cadrul negocierii relaţiilor viitoare dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit al Marii Britanii, având în vedere faptul că progresele obţinute până în prezent în procesul de negociere sunt limitate, existând un număr de domenii în care se menţin divergenţe importante între cele două părţi.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Prima declarație a fostului președinte PSD, Dumitru Buzatu, după excluderea din partid: Sunt simpatizant
Prima declarație a fostului președinte PSD, Dumitru Buzatu, după excluderea din partid: Sunt simpatizant

Fostul preşedinte al PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, vineri, cu ocazia prezenţei sale la Tribunalul Vaslui, că deşi nu mai este membru al partidului a rămas un simplu simpatizant PSD.

Legea care interzice redobândirea permisului până la 10 ani pentru șoferii băuți sau drogați condamnați, promulgată
Legea care interzice redobândirea permisului până la 10 ani pentru șoferii băuți sau drogați condamnați, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Ciucă, despre decizia lui Biden privind utilizarea armamentului american de către Ucraina: E o decizie unilaterală
Ciucă, despre decizia lui Biden privind utilizarea armamentului american de către Ucraina: E o decizie unilaterală

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a declarat vineri că decizia preşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, de a permite Ucrainei să folosească armamentul american pentru a lovi ţinte pe teritoriul rusesc este una "unilaterală".

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.