Guvernul ”caută soluții” să distribuie gratuit măşti de protecție anumitor persoane

Batrana
Pro TV

Guvernul va căuta soluţii pentru ca persoanele cu venituri reduse să poată beneficia de măşti în mod gratuit, a anunţat joi prim-ministrul Ludovic Orban.

"Purtarea măştii în spaţii închise este foarte utilă pentru că împiedică transmiterea de particule şi reduce posibilitatea de infectare. (...) Preocuparea noastră de la începutul epidemiei a fost să susţinem producătorii români, care să introducă în fabricaţie astfel de măşti - e vorba de măştile chirurgicale.

Avem deja instalate utilaje noi care au o capacitate semnificativă de producţie, facem inventarierea tuturor companiilor care au primit acordul. Ştiţi că am luat decizia ca la Ministerul Apărării să se facă certificarea, autorizarea producătorilor pentru astfel de echipamente, pentru că altfel lucrurile mergeau foarte greu. Vom încerca să asigurăm capacitatea deplină. Pentru persoane, să spun, vulnerabile, care sunt sub incidenţa legii privind venitul minim garantat, vom încerca să găsim o formulă prin care să distribuim aceste măşti, nu contracost", a spus premierul într-o declaraţie acordată presei după o vizită la Institutul "Cantacuzino".

El a confirmat estimările ministrului Economiei, Virgil Popescu, privind producerea zilnică a aproximativ 1 milion de măşti în România în luna mai.

"Dacă domnul ministru al Economiei a spus, înseamnă că aşa e. Eu sper să creştem această capacitate. Va trebui până la data de 15 mai să producem cantităţi semnificative. De asemenea, să reuşim achiziţionarea de măşti suplimentare de la furnizori externi", a spus Orban.

Citește și
Medic
STUDIU: 70% dintre angajaţii români ar apela la medicul de familie, dacă ar avea simptome de COVID-19
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Premierul a adăugat că Unifarm deţine în prezent peste 4 milioane de măşti chirurgicale şi că acestora li se adaugă stocuri de măşti ffp2 şi ffp3.

"Practic, după penuria care a existat în prima fază a crizei, la ora actuală stăm mult mai bine. Sigur, obligativitatea de a purta măşti va naşte un consum zilnic mai mare decât cantităţile pe care le avem în momentul de faţă", a mai spus Orban.

El a mulţumit eMag şi grupului de companii care au achiziţionat milioane de măşti pentru a le oferi ulterior gratuit unor entităţi publice sau a le pune în circulaţie pe piaţa liberă, "la preţul, practic, de achiziţie".

Miercuri, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că, după data de 15 mai, toată lumea va fi obligată să poarte măşti de protecţie în spaţii publice închise şi în transportul public în comun.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Măştile de protecţie, obligatorii după 15 mai. Cine le-ar putea primi gratuit de la stat
Măştile de protecţie, obligatorii după 15 mai. Cine le-ar putea primi gratuit de la stat

15 mai. Președintele Klaus Iohannis a anunțat că după această zi se vor ridica restricțiile de deplasare și nu vom mai fi nevoiți să completăm declarația pe proprie răspundere dacă ieșim din case.

STUDIU: 70% dintre angajaţii români ar apela la medicul de familie, dacă ar avea simptome de COVID-19
STUDIU: 70% dintre angajaţii români ar apela la medicul de familie, dacă ar avea simptome de COVID-19

Peste un sfert dintre angajaţii români cheltuie, în medie, între 50 şi 100 de lei pentru achiziţia de dezinfectanţi, măşti de protecţie şi mănuşi de unică folosinţă, arată un sondaj realizat de o platformă de recrutare online.

Klaus Iohannis: ”După 15 mai, toată lumea va fi obligată să poarte măști de protecție”
Klaus Iohannis: ”După 15 mai, toată lumea va fi obligată să poarte măști de protecție”

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că după data de 15 mai toată lumea va fi obligată să poarte măşti de protecţie în spaţii publice închise şi în transportul în comun.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.