Un elicopter care transporta vaccinuri anti-Covid s-a prăbușit în Uruguay

Un elicopter care transporta vaccinuri anti-Covid s-a prăbușit în Uruguay
Profimedia

Un elicopter al forţelor aeriene uruguayene care transporta vaccinuri anti-COVID-19 s-a prăbuşit joi dimineaţă în provincia Rocha din sud-estul Uruguayului, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

 

Aparatul, de tipul Bell 212, a încercat o aterizare de urgenţă, dar a luat foc, astfel că este complet distrus, iar membrii echipajului sunt răniţi, potrivit Ministerului Apărării din Uruguay.

 

Elicopterul transporta circa 300 de doze de vaccin Pfizer dinspre capitala Montevideo către provincia Rocha, în cadrul programului naţional de vaccinare a persoanelor cu vârste de peste 80 de ani.

Citește și
Argentina şi Uruguay revin încet-încet la normalitate
Argentina şi Uruguay își revin după pana de curent care a afectat 47 milioane de oameni
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Uruguayul a contractat direct 3,8 milioane de doze de vaccin Pfizer-BioNTech şi Sinovac, din care 1,9 milioane au fost deja livrate, aşteptând şi 450.000 de doze de vaccin AstraZeneca prin mecanismul COVAX. Până joi au fost vaccinate cel puţin cu prima doză 414.926 de persoane, respectiv 11,83% din populaţia acestei ţări.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O tonă de cocaină a fost descoperită în Uruguay. Unde erau ținute drogurile. FOTO
O tonă de cocaină a fost descoperită în Uruguay. Unde erau ținute drogurile. FOTO

O tonă de cocaină a fost confiscată în Uruguay, ţară care este pe cale să devină o placă turnantă a traficului cu acest drog care are ca destinaţie Europa.

Argentina şi Uruguay își revin după pana de curent care a afectat 47 milioane de oameni
Argentina şi Uruguay își revin după pana de curent care a afectat 47 milioane de oameni

Argentina şi Uruguay revin încet-încet la normalitate după o uriaşă până de curent. La mijloc a fost o defecţiune a sistemului de distribuţie, dar cauza primară nu a fost încă elucidată.

Jaf ca-n filme, filmat în parcarea unui magazin din Uruguay
Jaf ca-n filme, filmat în parcarea unui magazin din Uruguay

Un jaf ca în filme a fost surprins în parcarea unui supermarket din Uruguay.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.