Prinţul Charles devine regele Marii Britanii. Care este succesiunea la tronul Regatului Unit

printul charles
Getty

Prințul Charles a devenit regele Marii Britanii după ce mama sa, regina Elisabeta a II-a „a murit în pace” la reşedinţa sa de la Balmoral.  

Charles este fiul cel mare al Reginei Elisabeta a II-a. La vârsta de 73 de ani, Charles a devenit rege al Regatului Unit și șeful de stat al altor 14 tărâmuri, inclusiv Australia, Canada și Noua Zeelandă.

Prințul William, primul născut al prințului Charles, devine astfel moștenitorul la tron al Regatului Unit. 

De când s-a născut, Prințul William a fost al doilea în linia de succesiune la tron, adică la doi pași îndepărtați.

Prințul William nu devine automat prinț de Wales, dar acum este Duce de Cornwall.

Citește și
Diana si Charles
Diana Spencer, de la „prințesa inimilor” la o prințesă cu inima frântă. Căsnicia tumultoasă cu prințul Charles
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Spre deosebire de Regină, Prințul William a știut toată viața că într-o zi va deveni moștenitorul tronului.

În linia de succesiune se află fiul său cel mai mare, Prințul George, în vârstă de nouă ani. Micul prinț e ste acum al doilea în succesiunea la tron.

Regina Elisabeta a II-a a murit, joi, în cursul după-amiezii, conform unui anunţ al Palatului Buckingham. Anunțul decesului a fost făcut în jurul orei 20.30 (ora României).

Care este succesiunea la tronul Marii Britanii 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Prințul Charles a înlocuit-o pe Regina Elisabeta la un eveniment important. Suverana obișnuia să nu lipsească
Prințul Charles a înlocuit-o pe Regina Elisabeta la un eveniment important. Suverana obișnuia să nu lipsească

Prințul Charles i-a luat duminică locul reginei Elisabeta la deschiderea jocurilor scoțiene, eveniment, la care suverana a participat aproape în fiecare an.

Diana Spencer, de la „prințesa inimilor” la o prințesă cu inima frântă. Căsnicia tumultoasă cu prințul Charles
Diana Spencer, de la „prințesa inimilor” la o prințesă cu inima frântă. Căsnicia tumultoasă cu prințul Charles

Prințesa Diana a rămas o personalitate marcantă pentru secolul XX. Chiar și după 25 de ani de la moarte, „prințesa inimilor” încă a rămas în memoria colectivă ca fiind printre cei mai iubiți membrii ai casei regale.  

Prințul Charles a acceptat 1 milion de lire sterline de la familia lui Osama bin Laden
Prințul Charles a acceptat 1 milion de lire sterline de la familia lui Osama bin Laden

Fundaţia prinţului Charles a primit o donaţie de un milion de lire sterline (1,21 milioane de euro) de la familia lui Osama ben Laden, dezvăluie The Sunday Times.  

Sunday Times: Prinţul Charles a acceptat 3 valize cu 1 milion de euro de la un şeic
Sunday Times: Prinţul Charles a acceptat 3 valize cu 1 milion de euro de la un şeic

Prinţul moştenitor al Coroanei britanice Charles a primit în trei rânduri o valiză cu un milion de euro, în numerar, de la şeicul Hamad bin Jassim, un fost premier al Qatarului, dezvăluie The Sunday Times, relatează BBC News, potrivit News.ro.

Prințul Charles, mesaj emoționant pentru regina Elisabeta a II-a: Majestate, mamă, acesta este modul nostru de a-ți mulțumi
Prințul Charles, mesaj emoționant pentru regina Elisabeta a II-a: Majestate, mamă, acesta este modul nostru de a-ți mulțumi

Mii de britanici au participat, sâmbătă, la palatul Buckingham, la un concert organizat în onoarea reginei Elisabeta a II-a, în cea de-a treia zi care marcheză jubileul de platină.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.