Mărturia unui preot care a avut biserica plină de sicrie din cauza Covid-19: "A fost un coșmar"

Mărturia unui preot care a avut biserica plină de sicrie din cauza Covid-19:
Profimedia

Biserica Sfântul Iosif din Seriate, Bergamo, a găzduit, anul trecut, atunci când Covid-19 a făcut ravagii în Italia, 270 de sicrie. Preotul Mario Carminati, 65 de ani, care slujește în lăcașul de cult, a rememorat acea perioadă cumplită.

"Pentru mine, a fost un coșmar, dar nu am avut ocazia să mă gândesc mult la asta, pentru că atunci când te afli în mijlocul unei situații de urgență, trebuie să te grăbești și să acționezi după instinctul tău", a declarat părintele, potrivit Reuters.

Preotul Mario Carminati nu a uitat nici acum zgomotul de sirene care a năpădit întregul oraș: "Pandemia a fost devastatoare pentru comunitate, deoarece orașul a devenit un loc de liniște, numai zgomotul sirenelor de pe ambulanță se mai auzea. Orașul a devenit un loc de moarte, tristețe și doliu".

Din cauza Covid-19, preotul italian și-a pierdut doi nepoți, unul în vârstă de 34, iar celălalt de 36 de ani.

Citește și
cross
AUDIO. Cum suna vocea unui preot care a trăit acum 3.000 de ani
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un preot a alertat poliția după ce a găsit o geantă suspectă la biserică. Nu le-a venit să creadă ce au găsit în pachet
Un preot a alertat poliția după ce a găsit o geantă suspectă la biserică. Nu le-a venit să creadă ce au găsit în pachet

Un preot a alertat poliția după ce a găsit o geantă suspectă la biserică. Nu le-a venit să creadă ce au găsit în pachet

AUDIO. Cum suna vocea unui preot care a trăit acum 3.000 de ani
AUDIO. Cum suna vocea unui preot care a trăit acum 3.000 de ani

AUDIO. Cum suna vocea unui preot care a trăit acum 3.000 de ani

Preot român, hărțuit după ce a susţinut vaccinarea împotriva COVID-19
Preot român, hărțuit după ce a susţinut vaccinarea împotriva COVID-19

Preotul clujean, Dorel Galan a devenit ţinta atacurilor pe internet după ce şi-a expus în public viziunile cu privire la vaccinare împotriva COVID-19.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.