Franţa trimite a treia navă de război în mările din O.Mijlociu, fregata L'Alsace, în cadrul Operaţiunii Prosperity Guardian

fregata L'Alsace
Profimedia

Franţa îşi consolidează prezenţa militară în mările din Orientul Mijlociu şi a trimis o a treia navă militară în regiune, fregata L'Alsace.

Fregata „a traversat săptămâna trecută Canalul Suez către Marea Roşie pentru a asigura misiuni de siguranţă maritimă”, anunţă, joi, Statul Major francez, relatează AFP.

De la începutul Războiului în Fâşia Gaza, declnaşat de un atac al mişcării islamiste palestiniene Hamas în sudul Israelului la 7 octombrie, rebelii huthi din Yemen atacă cu regularitate, la Marea Roşie şi în Golful Aden, nave depre care spun că au legături cu Israelul, în semn de solidaritate cu palestinienii din enclavă.

Trimiterea acestei a treia nave „răspunde supravegherii atacurilor împotriva navelor comerciale. Aceasta este o contribuţie la toate iniţiativele din regiune, ca de exemplu Prosperity Guardian”, numele unei coaliţii la Marea Roşie condusă de Statele Unite care apără libertatea circulaţiei martime, a anunţat într-o conferinţă de presă un purtător de cuvânt al Statului major francez.

L'Alsace „a traversat Canalul Suez săptămâna trecută, către Marea Roşie, pentru a realiza misiuni de siguranţă maritimă”, precizează el.

Citește și
franta
A murit și fiica femeii ucise de o mașină care a lovit un baraj al fermierilor ridicat pe un drum din Franța
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Altă fregată, La Languedoc, care a doborât, începând din decembrie, mai multe drone trase de către huthi, patrulează în prezent la Golful Aden, anunţă Statul Major.

Un vapor mare de aprovizionare cu carburant - Jacques Chevallier - se află de asemenea în regiunea Golful Persic-Marea Roşie-vestul Oceanului Indian- Golful Aden.

Trei nave militare franceze sunt astfel mobilizate în aceste ape considerate sensibile.

Războiul din Fâşia Gaza exacerbează tensiuni în regiune, pe de o parte între Israel şi Statele Unite, aliatul său, iar pe de altă parte între Iran şi susţinători ai săi, ca mişcarea islamistă libaneză Hezbollah, rebelii huthi şi miliţii irakiene.

Atacuri frecvente ale huthi împotriva unor vapoare străine încetinesc comerţul internaţional, în contextul în care 12% din mărfurile mondiale traversează de obicei Strâmtoarea Bab el-Mandeb, care controleză accesul în sudul Mării Roşii.

De la începutul acestor atacuri huthi, numărul containerelor a scăzut 70% în zonă, estimează experţi maritimi.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Primarul unei localități din Franța a emis un ordin prin care interzice să mai ningă. Ce se ascunde în spatele acestui demers
Primarul unei localități din Franța a emis un ordin prin care interzice să mai ningă. Ce se ascunde în spatele acestui demers

Primarul comunei Raillencourt-Sainte-Olle din nordul Franței, Bernard de Narda, a emis marți, 23 ianuarie, un ordin municipal fără precedent.

A murit și fiica femeii ucise de o mașină care a lovit un baraj al fermierilor ridicat pe un drum din Franța
A murit și fiica femeii ucise de o mașină care a lovit un baraj al fermierilor ridicat pe un drum din Franța

O adolescentă de 12 ani care fusese grav rănită marţi dimineaţă când o maşină s-a izbit de un baraj al fermierilor francezi care protestau în departamentul Ariège, din sudul Franţei, a murit în cursul serii, a anunţat parchetul din Foix.

O femeie a fost ucisă și alte două persoane rănite, după ce o mașină a intrat într-o barieră și le-a lovit, în Franța
O femeie a fost ucisă și alte două persoane rănite, după ce o mașină a intrat într-o barieră și le-a lovit, în Franța

O persoană a murit şi două au fost rănite în Franţa, după ce au fost lovite de o mașină. Victimele erau protestatari care participau la manifestațiile lansate de agricultori împotriva politicilor fiscale şi de mediu, relatează marţi dpa.  

Un copil de nouă ani a trăit singur doi ani după ce mama sa l-a abandonat și s-a mutat cu iubitul ei. Cum a supraviețuit
Un copil de nouă ani a trăit singur doi ani după ce mama sa l-a abandonat și s-a mutat cu iubitul ei. Cum a supraviețuit

Un minor de nouă ani din Franța a locuit singur timp de doi ani în casă și a supraviețuit mâncând conserve primite de la vecini.  

Amendă uriașă pentru Amazon în Franța din cauza sistemului său de supraveghere a activităţii angajaţilor
Amendă uriașă pentru Amazon în Franța din cauza sistemului său de supraveghere a activităţii angajaţilor

Amazon France Logistique (AFL) a fost condamnat marţi, în Franţa, la o amendă de 32 milioane de euro de către Comisia naţională pentru informatică şi libertăţi.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.