Femeilor din Afganistan li se interzice accesul la învăţământul superior

femei Afganistan
Getty

Talibanii interzic accesul fetelor la învăţământul superior. Autorităţile talibane au dat acest ordin, marţi, într-o scrisoare adresată tuturor universităţilor guvernamentale şi private.  

Ministerul taliban al Învăţământului Superior a anunțat interzicerea accesului în învăţământul superior al fetelor, pe o perioadă nedeterminată, în Afganistan.

„Sunteţi informaţi toţi să puneţi în aplicare ordinul menţionat de a suspenda educaţia femeilor până la noi ordine”, se arată în scrisoarea publicată de către ministrul Învăţământului Superior, Neda Mohammad Nadeem.

Purtătorul de cuvânt al ministerului, Ziaullah Hashimi, a postat scrisoarea pe Twitter.

Această interzicere a învăţământului superior are loc la mai puţin de trei luni după ce mii de fete şi de femei au dat examene de admitere la universitate.

Citește și
ambulanța
Un bărbat și-a secționat artera femurală la tăierea porcului. Un fost soldat în Afganistan i-a oferit primul ajutor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În luna martie, femeilor le-a fost interzis accesul în şcolile secundare, relatează AFP.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Zeci de morți și răniți după ce un camion cu benzină a luat foc într-un tunel intens circulat din Afganistan VIDEO
Zeci de morți și răniți după ce un camion cu benzină a luat foc într-un tunel intens circulat din Afganistan VIDEO

Nouăsprezece persoane şi-au pierdut viaţa şi alte zeci au fost rănite într-un accident al unui camion cu benzină într-un tunel la mare altitudine din trecătoarea Salang, în estul Afganistanului, au anunţat duminică responsabili talibani, scrie AFP.

 

Un bărbat și-a secționat artera femurală la tăierea porcului. Un fost soldat în Afganistan i-a oferit primul ajutor
Un bărbat și-a secționat artera femurală la tăierea porcului. Un fost soldat în Afganistan i-a oferit primul ajutor

Un bărbat dintr-o comună din Vaslui s-a rănit grav, în timp ce tăia porcul, fiindu-i afectată artera femurală.

Un taliban considerat un pericol pentru securitatea națională a evadat de la un centru din Arad
Un taliban considerat un pericol pentru securitatea națională a evadat de la un centru din Arad

Primul Taliban din Afganistan prins în țara noastră, în urmă cu aproximativ un an, a evadat de la centrul din Arad, unde era cazat.

IGI: Autoritățile au dispus măsuri de întărire a frontierei de stat după ce un taliban a evadat de la un centru din Arad
IGI: Autoritățile au dispus măsuri de întărire a frontierei de stat după ce un taliban a evadat de la un centru din Arad

Autorităţile au dispus măsuri de întărire a frontierei de stat până când va fi găsit bărbatul din Afganistan care este căutat de forţe de ordine în judeţul Arad, după ce a părăsit un centru de cazare în care se afla în custodie publică.

Prima executare publică din Afganistan, de la preluarea puterii de către talibani. Motivul pentru care a fost ucis un bărbat
Prima executare publică din Afganistan, de la preluarea puterii de către talibani. Motivul pentru care a fost ucis un bărbat

Autoritățile din Afganistan au executat, miercuri, un afgan condamnat pentru uciderea altui bărbat. Este prima execuție publică de la preluarea puterii de către talibani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.