Cine preia atribuțiile regelui Charles al III-lea. Membri familiei regale care vor interveni în absenţa regelui

Regele Charles al III-lea a fost externat
Profimedia

Regele Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord urmează un tratament pentru o formă de cancer.

Fiul şi moştenitorul său, William, urmează să intervină, alături de fraţii monarhului şi de alţi membri ai Casei Regale, pentru a ajuta la îndeplinirea sarcinilor publice în timpul absenţei sale, transmite, marţi, Reuters, conform Agerpres.

Cu excepţia lui William şi a soţiei sale, Kate, toţi cei care îndeplinesc în prezent angajamente regale au peste 50 de ani, unii dintre ei având peste 80 de ani.

Iată câteva detalii despre familia regală britanică, regulile succesiunii şi cine va interveni în absenţa regelui.

Regele Charles al III-lea i-a succedat mamei sale, regina Elisabeta a II-a, la tronul Marii Britanii, după decesul acesteia, la 8 septembrie 2022, devenind rege nu doar al Regatului Unit, ci şi al Australiei, Canadei, Noii Zeelande şi a altor 11 ţări.

Citește și
klaus iohannis
Klaus Iohannis: Gândurile noastre se îndreaptă către Majestatea Sa Regele Charles al III-lea. Îi dorim o recuperare completă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Regele Charles şi-a dorit întotdeauna o monarhie restrânsă, însă după ce fiul său mai mic Harry s-a mutat în Statele Unite, iar fratele său Andrew a fost nevoit să se retragă din angajamentele publice din cauza legăturilor sale cu omul de afaceri american condamnat pentru trafic sexual Jeffrey Epstein, în prezent există aproximativ zece membri activi ai Casei Regale, conform Reuters.

Unul dintre cei mai muncitori membri ai familiei regale britanice este sora regelui, prinţesa Ana, care deseori conduce la numărul de angajamente regale desfăşurate în fiecare an.

Celălalt frate mai mic al regelui, prinţul Edward şi soţia sa, Sophie, urmează, de asemenea, să îndeplinească mai multe îndatoriri regale pentru a-l ajuta pe suveran.

Anne, în vârstă de 73 de ani, ocupă locul 17 în ordinea succesiunii la tronul britanic, în timp ce Edward, în vârstă de 59 de ani, duce de Edinburgh, este al 14-lea. Kate, prinţesă de Wales, îşi va relua îndatoririle regale după Paşte, ea suferind recent o intervenţie chirurgicală abdominală.

Membrii activi ai Casei Regale britanice desfăşoară peste 2.000 de angajamente oficiale în Regatul Unit şi în străinătate, de la vizite şi iniţiative comunitare, la întâmpinarea şefilor de stat aflaţi în vizită, primirea oaspeţilor la petrecerile oficiale şi acordarea de distincţii membrilor publicului. Ei efectuează, de asemenea, vizite în străinătate pentru a consolida relaţiile diplomatice şi economice ale Regatului Unit.

În prezent, nu există planuri de numire a unor consilieri de stat care să acţioneze în numele regelui Charles al III-lea, în timpul absenţei sale. Consilierii pot fi autorizaţi de monarh să îndeplinească toate atribuţiile, cu excepţia celor mai importante roluri ale suveranului, cum ar fi numirea unui nou prim-ministru, şi trebuie aleşi dintre soţia lui Charles, regina consoartă Camilla, prinţul William, prinţul Harry, prinţul Andrew, fiica cea mare a lui Andrew, prinţesa Beatrice, prinţesa Anne şi prinţul Edward.

În conformitate cu prevederile Constituţiei britanice, un suveran succede la tronul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în momentul în care predecesorul său încetează din viaţă, chiar înainte să fie aclamat de popor, fără să existe „interregnum” (interval între domnii).

Conform regulilor în vigoare, dintre care cele mai multe datează din urmă cu sute de ani, coroana este transmisă celui mai vârstnic dintre copiii monarhului, iar linia de succesiune este apoi dictată de ordinea în care s-au născut moştenitorii acestuia precum şi de apropierea ca grad de înrudire cu suveranul existent.

Aşadar, fiul cel mare al regelui Charles al III-lea, prinţul William, este moştenitorul tronului, fiind urmat de fiul cel mare al său, prinţul George, în vârstă de 10 ani, şi apoi de fraţii mai mici ai acestuia, Charlotte, de 8 ani, şi Louis, de 5 ani.

Prinţul Haryy - fiul cel mic al regelui Charles şi fratele prinţului William - ocupă următoarea poziţie în linia de succesiune.

Primele 10 persoane din actuala linie de succesiune la tronul britanic sunt următoarele: 1) Prinţul William; 2) Prinţul George; 3) Prinţesa Charlotte; 4) Prinţul Louis; 5) Prinţul Harry; 6) Prinţul Archie (fiul prinţului Harry); 7) Prinţesa Lilibet (fiica prinţului Harry); 8) Prinţul Andrew (fratele mai tânăr al regelui Charles al III-lea); 9) Prinţesa Beatrice (fiica cea mare a prinţului Andrew); 10) Sienna Mapelli Mozzi (fiica prinţesei Beatrice).

Regele Charles al III-lea s-a născut la Palatul Buckingham din Londra, la 14 noiembrie 1948, fiind primul copil al reginei Elisabeta a II-a (1926-2022) şi al prinţului consort Philip, duce de Edinburgh (1921-2021), din cei patru ai cuplului regal.

Regele Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a fost diagnosticat cu o „formă de cancer”, descoperită în timpul operaţiei de prostată la care a fost supus în urmă cu aproximativ zece zile şi a început un tratament, a anunţat luni Palatul Buckingham într-un comunicat. Suveranul îşi va amâna sarcinile publice în timp ce urmează tratamentul, a precizat ulterior Palatul Buckingham.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce se știe până acum despre diagnosticul de cancer al regelui Charles al III-lea. Anunțul făcut de premierul britanic
Ce se știe până acum despre diagnosticul de cancer al regelui Charles al III-lea. Anunțul făcut de premierul britanic

Cancerul regelui Charles al III-lea "a fost detectat devreme", a afirmat marţi prim-ministrul britanic, Rishi Sunak, care s-a declarat optimist în privinţa evoluţiei medicale a suveranului, informează AFP.

Klaus Iohannis: Gândurile noastre se îndreaptă către Majestatea Sa Regele Charles al III-lea. Îi dorim o recuperare completă
Klaus Iohannis: Gândurile noastre se îndreaptă către Majestatea Sa Regele Charles al III-lea. Îi dorim o recuperare completă

Preşedintele Klaus Iohannis i-a trimis marţi regelui Charles al III-lea, bolnav de cancer, recuperare completă.

Cine va prelua tronul Regatului Unit și ce se va întâmpla cu regina Camilla după ce va muri Charles al III-lea
Cine va prelua tronul Regatului Unit și ce se va întâmpla cu regina Camilla după ce va muri Charles al III-lea

Regele Charles al III-lea a primit diagnosticul de cancer. Deși nu este clar despre ce tip de cancer este vorba, Palatul Buckingham a precizat că suveranul britanic urmează un tratament și că a renunțat la unele îndatoriri.  

Decizia luată de Regele Charles după ce a fost diagnosticat cu cancer. Mesajul transmis de Palatul Buckingham
Decizia luată de Regele Charles după ce a fost diagnosticat cu cancer. Mesajul transmis de Palatul Buckingham

Regele Charles a fost diagnosticat cu o formă de cancer, a anunţat luni Palatul Buckingham, precizând că nu este vorba de cancer de prostată, dar a fost descoperit în timpul operaţiei sale pentru prostata mărită, informează BBC.

Boala cruntă cu care a fost diagnosticat Regele Charles. Ce au descoperit medicii
Boala cruntă cu care a fost diagnosticat Regele Charles. Ce au descoperit medicii

Regele Charles al Marii Britanii a fost diagnosticat cu o formă de cancer, a anunţat luni Palatul Buckingham într-un comunicat citat de Reuters.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.