Ce transmite Kremlinul despre starea de sănătate a lui Putin și despre zvonurile privind sosiile acestuia

vladimir putin
AFP

Kremlinul a negat marţi o informaţie apărută în media potrivit căreia preşedintele Vladimir Putin ar fi bolnav şi a respins totodată zvonurile persistente potrivit cărora acesta ar folosi sosii atunci când este nevoie să apară în public, relatează Reuters

"Totul este în regulă cu el, este absolut un alt fals", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat despre o relatare, fără sursă, a unui canal rusesc Telegram, preluat de unele media occidentale, potrivit căruia preşedintele ar fi suferit o problemă gravă de sănătate duminică seara.

Kremlinul a publicat marţi la prânz un comunicat însoţit de trei fotografii în care Vladimir Putin apare în biroul său la o întâlnire cu vicepremierul Denis Manturov, ministrul industriei şi comerţului.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a râs, pe de altă parte, ca răspuns la o altă întrebare referitoare la folosirea unor sosii şi a negat că Putin ar avea vreuna. "Aceasta face parte din categoria păcălelilor informative absurde pe care o serie întreagă de media le discută cu o tenacitate de invidiat. Acest lucru nu stârneşte nimic altceva decât un zâmbet", a declarat Peskov.

Putin, un pasionat de judo care a cultivat mult timp o imagine de om activ şi bărbat în formă, a împlinit 71 de ani pe 7 octombrie. El îşi menţine un program intens de întâlniri şi apariţii publice, multe dintre ele televizate.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Programul său recent a inclus o vizită în China, săptămâna trecută, cu opriri în două oraşe ruseşti la întoarcere.

Într-un interviu acordat în 2020, Putin a negat zvonurile persistente potrivit cărora ar folosi sosii, deşi a recunoscut că i s-a oferit în trecut posibilitatea de a folosi una din motive de securitate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.