Manifestanții din Serbia au încercat să spargă cordonul de poliție cu un camion. VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Mii de manifestanţi s-au adunat duminică la Belgrad în faţa preşedinţiei sârbe pentru a protesta față de preşedintele Aleksandar Vucic, pe care-l acuză de autoritarism şi de subordonare a presei.

La rândul său, președintele acuză protestatarii de exces de violenţă după ce unii pătruns cu forţa sâmbătă seara în sediul televiziunii publice RTS, relatează agenţiile AFP şi EFE, potriit Agerpres.

Conform agenţiei EFE, sediul preşedinţiei, unde Vucic a susţinut o conferinţă de presă, ar fi fost încercuit de manifestanţi şi au avut loc unele altercaţii între grupuri de manifestanţi şi forţele de ordine, care au folosit gaze lacrimogene.

Demonstranţii au strigat lozinci precum ''Vucic, hoţule!'', ''acesta este sfârşitul tău'' sau ''arestaţi-l pe Vucic''.

De asemenea, la un moment dat, potrivit Russia Today, manifestanții au adus un camion dotat cu megafoane, pe care au încercat să-l poziționeze cât mai aproape de sediul președinției. Mai mult, ei au încercat să spargă cordonul de poliție cu acest vehicul.

Citește și
Zapada
Avertizare MAE pentru cetățenii români: cod roșu de vreme rea în Serbia
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”Un grup de huligani a atacat poliția”, încercând să asalteze președinția, au anunțat forțele de ordine, care au și arestat câteva persoane.

La conferinţa de presă, acesta din urmă i-a acuzat pe adversarii săi care susţin protestele că sunt ''fascişti'' sau ''oligarhi'' responsabili de delicte financiare. ''Nu vom permite niciodată unei minorităţi de o mie, două, cinci sau o sută de mii să preia puterea prin violenţă. Niciodată nu vom permite aceasta'', a insistat Vucic.

Vedeți mai multe imagini în GALERIA FOTO de mai jos!

Forţele de ordine au intervenit sâmbătă seara în sediul televiziunii publice sârbe pentru a evacua câteva zeci de manifestanţi care au pătruns acolo pentru denunţa ''parţialitatea'' acestei instituţii faţă de guvern.

Acest incident a survenit în timpul protestului care, începând din 8 decembrie, se desfăşoară în fiecare sâmbătă la Belgrad şi în alte oraşe ale Serbiei împotriva preşedintelui Vucic. Acesta a promis că nu va mai permite repetarea unui episod similar celui de sâmbătă seara şi că vinovaţii vor fi deferiţi justiţiei.

Liderii partidelor de opoziţie, până în prezent oarecum discreţi, au început să se facă vizibili. Fostul primar centrist al Belgradului, Dragan Djilas şi naţionalistul Bosko Obradovic sau numărat printre manifestanţii care au pătruns în sediul televiziunii, iar duminică mai mulţi responsabili politici s-au adresat mulţimii din faţa sediului preşedinţiei.

A 4-a lună de proteste în Serbia

În Serbia, manifestațiile anti-prezidenţiale au intrat în cea de-a patra lună. Sâmbătă seara, câteva zeci de manifestanţi au forţat intrarea în sediul televiziunii naţionale din Belgrad şi au fost evacuaţi.

Începând din decembrie anul trecut, opoziţia din Serbia organizează săptămânal proteste împotriva preşedintelui Aleksandr Vucic.

Protestatarii cer reformă electorală şi libertatea presei drept condiţii pentru alegeri libere şi corecte. Până acum, televiziunea de stat a relatat doar sumar despre proteste.

Ultima oară demonstranţii anti-guvernamentali au intrat în sediul televiziunii de stat sârbe pe 5 octombrie 2000, când a fost înlăturat regimul lui Slobodan Milosevic

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Meseria modernă a unei bunici din Serbia: ”Am 150.000 de abonaţi şi 52 de mil. vizualizări”
Meseria modernă a unei bunici din Serbia: ”Am 150.000 de abonaţi şi 52 de mil. vizualizări”

La 69 de ani, o bunicuţă din Serbia are o meserie modernă la care aspiră mulţi zilele acestea: este vloggăriţă şi una dintre cele mai mari vedete din ţara ei pe reţelele de socializare.

Avertizare MAE pentru cetățenii români: cod roșu de vreme rea în Serbia
Avertizare MAE pentru cetățenii români: cod roșu de vreme rea în Serbia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care doresc să călătorească în Serbia că în această țară a fost emis un cod roșu de condiți meteorologice severe pentru vineri și sâmbătă.

Ghiţă: Voi fi audiat în dosarul lui Kovesi. Dacă îmi cer, voi da poza cu fosta şefă DNA
Ghiţă: Voi fi audiat în dosarul lui Kovesi. Dacă îmi cer, voi da poza cu fosta şefă DNA

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a declarat joi seară că va fi audiat din Serbia de Secţia privind infracţiunile comise de magistraţi, în dosarul care o vizează pe Laura Codruţa Kovesi.

Sebastian Ghiţă a anunţat că a primit azil politic în Serbia
Sebastian Ghiţă a anunţat că a primit azil politic în Serbia

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a anunţat joi seară că a primit azil politic în Serbia, după ce au fost audiaţi mai mulţi martori, printre care Vlad şi Andreea Cosma.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.