iBani. Tot ce trebuie să știi despre e-Factura. Sfaturile lui Mircea Căpățînă pentru antreprenori

×
Codul embed a fost copiat

E-Factura, noul sistem de facturare electronică între firme, ar trebui să funcționeze mai bine din această săptămână.

 

Ministerul de Finanțe a promis că va remedia erorile tehnice, precum încărcarea repetată a facturilor.

Ștefana Todică, PRO TV: Au fost două săptămâni în care antreprenorii s-au plâns, pe diverse canale, de acest sistem, e-Factura. Cum au fost aceste săptămâni?

Mircea Căpățînă, Imperiul Leilor: "Au fost în pas de tango, doi pași în față, unul înapoi, dar, per total, a mers mai bine decât m-aș fi așteptat. Depinde, evident, și de ce așteptări are fiecare. Este un sistem, din câte știu, dezvoltat in-house, adică nu mai e o poveste din aia veche cum era pe vremuri, o firmă care lua niște sute de milioane și după aia nu mergea nimic. Este făcut de stat. El funcționează din iulie 2022. Noi, între timp, prin platforma noastră, am livrat peste 3,5 milioane de e-Facturi în acest sistem. Funcționează!

Evident, a venit acum buluc toată lumea, din 1 ianuarie, și s-a înfundat, să zic așa, un pic țeava. Au fost diverse probleme, dar pot să spun că se remediază, se lucrează activ. Nu e ceva lăsat acolo, aruncat, care nu merge".

Citește și
Marcel Boloș, ministrul Finanțelor
Cele mai mari probleme ale sistemului e-Factura, pe care Șeful Finanțelor, Marcel Boloș, le ignoră sau dă vina pe utilizatori
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ștefana Todică, PRO TV: Sunt niște erori pe care le-ați observat și pe care le-ați rezolvat între timp. De exemplu, ministrul Finanțelor a promis în repetate rânduri că această problemă a încărcărilor repetate a facturilor va fi rezolvată de luni, 15 ianuarie.

Mircea Căpățînă, Imperiul Leilor: "Privind holistic lucrurile, au trecut 12 zile din an, și de bine de rău, se transmit facturi. Când apare o schimbare de genul ăsta, lumea are tendința să polarizeze. Unii spun că e vai și amar și ministrul vine și spune «Nu e nicio problemă». Realitatea este întotdeauna undeva la mijloc și acum este acest caz. De trimis, se trimit. Erori sunt. De exemplu, în 9 ianuarie am întâmpinat o eroare în platforma noastră, de la clienții noștri, de 4.500 de ori, iar ăn 10 ianuarie s-a remediat ceva.

Am transmis pe e-mail la ANAF, nu ne-au zis nimic, nu ne-au dat niciun răspuns și a doua zi sa dispărut complet eroarea respectivă.

Deci e dovada că se lucrează și se remediază de la o zi la alta. Nu înseamna că gata, avem un super-sistem in place, dar e OK. Eu sunt optimist că sistemul ăsta va fi fără probleme în câteva luni".

Ștefana Todică, PRO TV: Ce sfaturi ai avea pentru antreprenori și care ar erorile care apar cel mai des? De exemplu, dacă se blochează sistemul, ce sfaturi a avea?

Mircea Căpățînă, Imperiul Leilor: "Este important să aibă un soft cum este platforma noastră, care este de 17 lider de piață.

Sunt două variante, asta în care plătești nu știu cât pentru un kilogram de roșii și ai o platformă profesionistă în care noi am investit peste 10 milioane de euro și avem 110.000 de utilizatori. Nu-și bat capul, toată integrarea am făcut-o noi și ANAF-ul. De exemplu, și când au fost erori pentru clienții noștri, adese au fost transparente, pentru că memoram noi factura și o transmiteam când își revenea serverul ANAF. Au fost multe ori în care serverele ANAF de la e-factura erau picate și noi nu-i spuneam clientului «Băi, vezi că-i picate serverul»".

Ștefana Todică, PRO TV: În general, dacă e picat serverul, poți să transmiți atunci când revine, nu?

Mircea Căpățînă, Imperiul Leilor: "Exact! Din nou, dacă e un soft cum e al nostru, face treaba asta pentru tine. Doar după un timp, nicicum nu se poate livra, atunci te anunță. Dar el încearcă. Nu îți dă eroare pe loc, «Băi, nu se poate încărca».

Mai este și softul ăsta, care este moartea pasiunii, adică e pentru cine nu vrea să dea 20 și un pic de lei pe lună. Poți să te chinui cu softul de la ANAF, dar este criminal. Eu, personal, nu cunosc pe nimeni care să folosească unealta asta. Ei au făcut-o ca să se spele pe mâini, să există ceva unealtă acolo".

Ștefana Todică, PRO TV: Am auzit mulți oameni care au o firmă, au un PFA și nu știu exact dacă trebuie sau nu să-și facă un cont. Cine trebuie să folosească e-factura?

Mircea Căpățînă, Imperiul Leilor: "Orice entitate care emite facturi spre persoane juridice. Deci contează cine este clientul, nu cine este emitentul. Și dacă ești parohie, și dacă ești o grădiniță, orice fel de entitate care trimite facturi spre o persoană juridică trebuie să le trimită în e-factura".

Ștefana Todică, PRO TV: Deci dacă am firmă și lucrez doar cu persoane fizice nu e necesar.

Mircea Căpățînă, Imperiul Leilor: "Nu este necesar. Dar dacă intră pe ușă un client și la sfârșit îți spune «Vreau factură pe firmă», acolo ești, trebuie să o livrezi în e-factura. D-asta e mai safe pentru toată lumea să fie înrolată în sistem și la nevoie poți să trimiți în e-Factura".

Ștefana Todică, PRO TV: Care sunt etapele, ce urmează? A devenit obligatoriu de la 1 ianuarie.

Mircea Căpățînă, Imperiul Leilor: "Să zicem că ești la pasul zero. Tu făceai pe hârtii când și când câte o factură. Îți faci cont într-o aplicație cum e a noastră sau dacă nu te chinui pe la ANAF, dar recomand, pe bune, pentru 20 și ceva de lei nu are rost să-ți mănânci nervii, îți faci cont, după care ori îți cumperi semnătură electronică, o variantă recomandată de noi, e vreo 150-200 de lei, sau rogi frumos contabilul și, dacă vrea să te ajute, și aici e un mic cost. Practic, îți ia contul aplicației tale în care emiți facturile, cum e platforma noastră, și cu semnătură diitală se autorizează la e-Factura, în SPV. Practic, lumea firmei tale din SPV și aplicația de facturare se conectează între ele. Nu poți să te conectezi la SPV decât cu semnătură digitală.

Odată ce ți-ai conectat aplicația de facturare la SPV cu semnătură electronică, poți să trimiți facturile. Dintr-un click poți să le automatizezi. Avem clienți care au 50.000 de facturi pe lună și n-o să stea să trimită câte una. Poți să le faci să se trimită automat".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Finanțele, noi precizări în scandalul e-Factura. Ce consideră ministerul a fi „dovada concretă a funcționării” noii platforme
Finanțele, noi precizări în scandalul e-Factura. Ce consideră ministerul a fi „dovada concretă a funcționării” noii platforme

Lansată de la 1 ianuarie, în paralel cu sistemul clasic până pe 31 iunie, platforma e-Factura are nevoie de multe îmbunătățiri, susțin utilizatorii, respectiv contribuabilii. Finanțele consideră că sistemul e O.K., dar recunoaște că poate fi îmbunătățit. 

Cele mai mari probleme ale sistemului e-Factura, pe care Șeful Finanțelor, Marcel Boloș, le ignoră sau dă vina pe utilizatori
Cele mai mari probleme ale sistemului e-Factura, pe care Șeful Finanțelor, Marcel Boloș, le ignoră sau dă vina pe utilizatori

Sistemul e-Factura, respectiv digitalizarea facturării în România, a început cu dreptul, declarativ, pentru șeful Finanțelor, Marcel Boloș, dar cu stângul pentru contribuabili, din cauza erorilor multiple ale platformei Finanțelor.

Ce este e-Factura, sistemul de facturare obligatoriu de la 1 ianuarie 2024. Cum funcționează factura electronică RO e-Factura
Ce este e-Factura, sistemul de facturare obligatoriu de la 1 ianuarie 2024. Cum funcționează factura electronică RO e-Factura

De la 1 ianuarie 2024, SRL-urile și PFA-urile sunt obligate să treacă la facturarea electronică impusă de ANAF. Ce este e-Factura, cum se emite și cine este scutit de această obligație?

e-Factura a ajuns spaima micilor întreprinzători. Din cauza erorilor stau noaptea să introducă datele
e-Factura a ajuns spaima micilor întreprinzători. Din cauza erorilor stau noaptea să introducă datele

Noul sistem de facturare electronică între firme, e-Factura, arma statului contra evaziunii fiscale, a adus probleme neprevăzute, atât pentru utilizatori, cât și pentru stat.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.