IMM Invest, cel mai așteptat program pentru sprijinul antreprenorilor, a fost lansat a doua oară

×
Codul embed a fost copiat

Cel mai așteptat program pentru sprijinul antreprenorilor a fost lansat marți a două oară, după 10 zile de la prima lansare eșuată.

Se numește IMM INVEST și de data aceasta, portalul, gestionat acum de Serviciul de Telecomunicații Speciale, nu s-a mai prăbușit sub presiunea traficului extrem de mare. Până la această oră s-au înscris peste 18.000 de firme mici și mijlocii care vor bani de la bănci și pentru care statul pune la bătaie garanții de 15 miliarde de lei, plus plata dobânzilor.

Antreprenor cu experiență, Dan Paștiu vrea să își facă un sistem de livrare la domiciliu. Chiar s-a filmat în timp ce aplică pentru credit pe platforma IMMinvest.ro.

Dan: „Toți cei care o să avem acces la aceste finanțări, ne ajută pentru că, cum v-am spus, este o perioadă de reorientare. În primul rând, vrem să redezvoltăm partea de livrare la domiciliu, vrem să o facem noi, în regie proprie."

Un alt antreprenor, Alex Peșa a avut o experiență nefericită cu platforma IMM Invest, la lansarea de data trecută. Cu ajutorul de la stat ar fi vrut să își deschidă o cafenea.

Citește și
Florin Cîțu critică dur PSD în contextul pandemiei de coronavirus
Ministrul Finanțelor a anunțat că site-ul IMM Invest va fi relansat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Alex, antreprenor: „Faptul că s-a blocat și că nu a funcționat în momentul respectiv, parcă mi-a lăsat așa un gust amar. Și parcă multe dintre lucrurile în care statul îți vine în ajutor, parcă mai mult te împiedică și te îngroapă în hârțogăraie și proceduri de tot felul. Deocamdată, dacă mergi către o bancă, ei n-au încă procedurile interne, nu au nici ei prea multe detalii despre ceea ce va urma.”

Majoritatea firmelor care vor să obțină finanțare se lovesc, de regulă, de refuzul băncii. România are cel mai mic grad de finanțare pentru firme din Uniunea Europeană, așa că statul a pus la bătaie 15 miliarde de lei garanții, adică banca își va recupera banii, dacă planul nu se împlinește.

IMM Invest un instrument ca un ciur, ca o sită de mălai, prin care statul a invitat firmele să își pună ideile de afaceri pe care le vor finanțate. Mălaiul acesta, să spunem, că sunt ideile. Aceste idei vor fi cernute, analizate de către cele 22 de bănci care au aplicat pentru program. Proiectele alese vor primi până la 10 milioane de lei finanțare cu 80% garanție din partea statului și statul va plăti și dobânda creditului. După această etapă, mingea se mută în curtea băncilor. Ca și anpreprenorii, băncile speră să nu vândă, respectiv să cumpere gogoși.

Ministrul Finanțelor a declarat că nu va fi un program primul venit, primul servit și că platforma va fi deschisă până la finalul anului sau până când se termină banii. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Procedura de înscriere în Programul IMM Invest se reia de azi de la zero
Procedura de înscriere în Programul IMM Invest se reia de azi de la zero

Procedura de înscriere în Programul IMM INVEST România va fi reluată de la zero începând cu data de 28 aprilie, ora 9:00, iar toţi antreprenorii care vor accesa aplicaţia au şanse egale.

Ministrul Finanțelor a anunțat că site-ul IMM Invest va fi relansat
Ministrul Finanțelor a anunțat că site-ul IMM Invest va fi relansat

Ministrul Finanţelor a anunțat, luni, că platforma programului IMM Invest va deveni funcţională de marţi dimineaţă, începând cu ora 9.00.

Românii care au creat un ventilator cu 2.000 de lei. Cum îi ajută pe pacienții infectați cu COVID-19
Românii care au creat un ventilator cu 2.000 de lei. Cum îi ajută pe pacienții infectați cu COVID-19

Mai mulți antreprenori și voluntari din Galați au dezvoltat un aparat de ventilație mecanică menit să ajute bolnavii infectați cu Covid-19 aflați în terapie intensivă.

Românii care au creat un ventilator cu 2.000 de lei. Cum speră să îi ajute pe pacienții infectați cu COVID-19
Românii care au creat un ventilator cu 2.000 de lei. Cum speră să îi ajute pe pacienții infectați cu COVID-19

Mai mulți antreprenori și voluntari din Galați au dezvoltat un ventilator mecanic pentru situații de urgență.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.