Un interlop aflat în arest la domiciliu a evadat, după ce a fost condamnat la patru ani de închisoare. E dat în urmărire

pinzari mihai

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din municipiul Rădăuţi este cercetat penal pentru evadare, după ce ar fi părăsit arestul la domiciliu la scurt timp după ce a fost condamnat la patru ani de închisoare, a transmis, sâmbătă, IPJ Suceava.

„Poliţiştii desfăşoară activităţi de căutare şi activităţi informative asociate specifice în vederea identificării unui bărbat de 43 de ani din municipiul Rădăuţi, care în cursul zilei de ieri nu a respectat măsura arestului la domiciliu dispusă de către instanţa de judecată competentă într-o cauză penală. Anterior, la data de 25.04.2024, instanţa de judecată competentă a stabilit măsura arestului la domiciliu pentru bărbatul de 43 de ani, după ce acesta s-a aflat în stare de arest preventiv din luna octombrie 2023 pentru fapte asociate traficului şi consumului de droguri”, anunţă, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie judeţean Suceava.

În urma emiterii mandatului de arestare pe numele bărbatului, în 25 aprilie, poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale Suceava au stabilit graficul de verificare periodică la domiciliul din Rădăuţi.

În cursul zilei de 26 aprilie, în jurul orei 10:00, au fost făcute verificări la domiciliul bărbatului şi s-au întocmit documentaţiile specifice, fără a fi semnalate probleme sau deficienţe.

„În cursul aceleiaşi zile de 26.04.2024, in jurul orei 17:00, faţă de bărbatul de 43 de ani, Tribunalul Suceava a pronunţat o sentinţă definitivă într-o altă cauză penală, acesta fiind condamnat la pedeapsa de 4 ani de închisoare cu executare. În acest context, s-a constituit echipa operativă pentru punerea în executare a mandatului şi preluarea persoanei condamnate din starea de arest la domiciliu pentru depunerea în penitenciar. La momentul deplasării echipei la domiciliul bărbatului de 43 de ani acesta nu a fost găsit la domiciliu, fiind demarate de îndată procedurile specifice de căutare şi informare instituţională”, precizează Poliţia Suceava.

Citește și
Timur Ivanov
Viață de huzur pentru adjunctul lui Șoigu. Arestat pentru corupție, Timur Ivanov locuia în castelul unei prințese
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Evadatul este interlopul Mihai Pînzari, al cărui nume apare în dosarul judecătoarei Ana Maria Chirilă de la Tribunalul Suceava, trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru mai multe infracţiuni, printre care luare de mită şi trafic de droguri. El e suspectat că a mituit-o pe judecătoare, pentru ca aceasta să îl anunţe despre acţiunile anchetatorilor antidrog.

Bărbatul a fost dat în urmărire generală, fiind implementate procedurile de informare şi dare în consemn la punctele de frontieră.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Descoperirea făcută de polițiștii din Suceava în locuința unui bărbat i-a făcut să-l rețină imediat
Descoperirea făcută de polițiștii din Suceava în locuința unui bărbat i-a făcut să-l rețină imediat

Un bărbat din judeţul Suceava a fost reţinut, sub acuzaţia de contrabandă, după ce, în urma unor percheziţii la locuinţa sa, poliţiştii au găsit aproape 50.000 de ţigări nefiscalizate.

Viață de huzur pentru adjunctul lui Șoigu. Arestat pentru corupție, Timur Ivanov locuia în castelul unei prințese
Viață de huzur pentru adjunctul lui Șoigu. Arestat pentru corupție, Timur Ivanov locuia în castelul unei prințese

Ministrul adjunct rus al Apărării, Timur Ivanov, care a fost arestat pentru luare de mită, și fosta sa soție, Svetlana Zaharova, locuiau în conacul de pe moșia Prințesei Sofia Volkonskaia din Moscova.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.