Un bărbat din Sfântu Gheorghe a murit după ce a căzut de pe trotineta electrică

trotineta electrica
IMAGO

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din municipiul Sfântu Gheorghe a murit, vineri, după ce a căzut de pe trotineta electrică, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna.

Potrivit sursei citate, acesta s-ar fi dezechilibrat şi s-a lovit la cap, iar echipajul medical sosit la faţa locului nu a reuşit să îl resusciteze.

"Astăzi, 12 aprilie a.c, în jurul orei 14,00, poliţiştii rutieri de la Poliţia municipiului Sfântu Gheorghe au fost sesizaţi cu privire la un accident petrecut pe strada 1 Mai din municipiul Sfântu Gheorghe, în care a fost implicat conducătorul unei trotinete electrice. În urma verificărilor efectuate de către poliţişti, s-a constatat că un bărbat de 43 de ani din municipiul Sfântu Gheorghe, ce se deplasa cu o trotineta electrică pe strada 1 Mai, dinspre Piaţa Fântânii spre strada Orko, în dreptul imobilului cu numărul 27, s-a dezechilibrat, a căzut de pe trotinetă şi s-a lovit la cap. A fost solicitat sprijinul unui echipaj medical pentru a acorda ajutor de urgenţă bărbatului, însă, din păcate, acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul", au precizat reprezentanţii IPJ Covasna.

Poliţia a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanţelor în care s-a produs accidentul.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Gruparea Hezbollah, susţinută de Iran, anunţă lansarea a zeci de rachete asupra unor poziţii israeliene
Gruparea Hezbollah, susţinută de Iran, anunţă lansarea a zeci de rachete asupra unor poziţii israeliene

 

Gruparea şiită libaneză Hezbollah, susţinută de Iran, a anunţat vineri că a lansat "zeci de rachete" asupra unor poziţii israeliene, ca răspuns, potrivit grupării, la atacurile israeliene în sudul Libanului, relatează AFP.

Mesaj obscen la adresa Poliţiei, scris pe o bornă amplasată pe un deal. IPJ Alba anunţă că face verificări
Mesaj obscen la adresa Poliţiei, scris pe o bornă amplasată pe un deal. IPJ Alba anunţă că face verificări

O piatră-monument amplasată pe dealul Măgulici din judeţul Alba a fost vandalizată, persoane necunoscute acoperindu-o parţial cu vopsea roşie şi scriind un mesaj obscen la adresa Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.