Un bărbat din Harghita a încercat să plătească cu euro şi dolari scrişi în chineză

bani falsi
IPJ Harghita

Peste 100 de bancnote contrafăcute, în euro și dolari, au fost descoperite și scoase din circulație de polițiști, în urma unei percheziții domiciliare, desfășurată în județul Harghita, la Odorheiu Secuiesc, iar un localnic a fost reținut.

 

COMUNICATUL POLIŢIEI ROMÂNE:

 

Ieri, 18 iulie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Harghita, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc, au organizat o acţiune pe linie de falsificare de monede.

Au fost efectuate mai multe investigații, dar și o percheziție domiciliară, în municipiul Odorheiu Secuiesc, în urma căreia au fost descoperite și scoase din circulație 116 bancnote contrafăcute (respectiv 3 de 50 de euro, 13 de 100 de euro, 13 de 200 de euro și 87 de 100 de dolari).

Citește și
bani falsi
Un vrâncean a încercat să cumpere cu bani scoşi la copiator şi coloraţi cu carioci
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Din cercetările polițiștilor specializați în combaterea criminalității organizate rezultă că, în cursul lunii mai a.c., un bărbat, de 46 de ani, din Odorheiu Secuiesc, ar fi comandat, de pe un site, mai multe astfel de bancnote, pe care ulterior le-ar fi oferit altor persoane.

Astfel, în cursul lunii iunie, i-ar fi oferit unui bărbat, de 32 de ani, mai multe bancnote în euro contrafăcute, iar una dintre acestea i-ar fi fost oferită unui tânăr de 21 de ani. Tânărul ar fi încercat, luna trecută, să o plaseze angajatului unei benzinării, însă acesta a observat că este contrafăcută și a sesizat poliția.

Față de bărbatul de 46 de ani a fost dispusă măsura reținerii pe 24 de ore, urmând ca, astăzi, 19 iunie, să fie prezentat Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate în dosar, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de falsificare de monede, punerea în circulaţie de valori falsificate şi înşelăciune.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Operațiune de amploare în Capitală. Clanul interlop care ar fi cumpărat cu bani falși cocaină din Spania
Operațiune de amploare în Capitală. Clanul interlop care ar fi cumpărat cu bani falși cocaină din Spania

Descinderi de amploare în Capitală. 34 de percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, la un clan interlop din Capitală, iar vizat ar fi clanul Gruia, spun procurorii DIICOT.

Un vrâncean a încercat să cumpere cu bani scoşi la copiator şi coloraţi cu carioci
Un vrâncean a încercat să cumpere cu bani scoşi la copiator şi coloraţi cu carioci

Un bărbat de 50 de ani din judeţul Vrancea este cercetat pentru fals de monedă şi tentativă de uz de fals după ce a încercat să achite cumpărăturile făcute la tîrgul din Dumbrăveni cu bani falşi.

"Fabrica de bani falşi" din Oradea. Falsificatorii produceau aproape 1 milion de euro falşi pe zi

"Fabrica de bani falşi" din Oradea. Falsificatorii produceau aproape 1 milion de euro falşi pe zi

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.