Tragedie în județul Mureș. Două fetițe au fost cuprinse de flăcări în timp ce se jucau în fânar

×
Codul embed a fost copiat

Tragedie într-o localitate din Mureș, unde două fetițe de patru și cinci ani au fost cuprinse de flăcări în timp ce se jucau în fânar.

Din păcate, în ciuda eforturilor salvatorilor ajunși la fața locului, una dintre copile a murit, iar cealaltă a suferit arsuri pe 30 la sută din suprafața corpului.

Tragedia s-a petrecut în localitatea Bordoșiu, județul Mureș. Cele două fetițe de 4, respectiv 5 ani, au profitat de neatenția părinților și s-au dus să se joace în fânarul bunicului, plecat și el de acasă. Alarma a fost dată de un vecin care a observat flăcările și a chemat ajutoare. Oamenii au sunat imediat la 112, iar până la sosirea pompierilor au încercat să stingă chiar ei flăcările.

Se jucau și cred că s-au jucat cu focul, nu știu cum s-a întâmplat. Una a fost salvată, a fost dusă cu elicopterul și cealaltă din păcate a decedat, nu au putut să o scoată din foc”, a povestit un vecin.

Mai multe echipaje de pompieri au ajuns la fața locului. Copila de 5 ani a suferit arsuri de gradul II și III pe 30 la sută din suprafața corpului. Ea a fost transportată la spitalul din Târgu Mureș cu un elicopter SMURD. Pentru cealaltă fetiță nu s-a mai putut face nimic.

Citește și
Toate cele șase reactoare de la centrala nucleară Zaporijia au fost oprite în siguranță. Centrala a fost sub tirul rusesc
Toate cele șase reactoare de la centrala nucleară Zaporijia au fost oprite în siguranță. Centrala a fost sub tirul rusesc
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Am găsit o persoană carbonizată și o persoană a fost scoasă înainte cu arsuri. Ardea generalizat cu pericol să se propage”, a declarat un reprezentant al SVSU Sângeorgiu de Pădure.

Polițiștii și criminaliștii au deschis o anchetă. Ei încercă să afle ce au căutat cele două fetițe în fânarul bunicii și dacă s-au jucat cu focul sau incendiul a izbucnit din alte cauze.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Reacția Chinei după ce rușii au bombardat cea mai mare centrală nucleară din Europa
Reacția Chinei după ce rușii au bombardat cea mai mare centrală nucleară din Europa

Ministerul chinez de Externe a făcut apel vineri către toate părţile să asigure securitatea facilităţilor nucleare din Ucraina, după izbucnirea unui incendiu la o clădire adiacentă celei mai mare centrale nucleare din Europa, pe fondul luptelor intense.

Toate cele șase reactoare de la centrala nucleară Zaporijia au fost oprite în siguranță. Centrala a fost sub tirul rusesc
Toate cele șase reactoare de la centrala nucleară Zaporijia au fost oprite în siguranță. Centrala a fost sub tirul rusesc

Cea mai mare centrală nucleară din Europa, cea de la Zaporijia, din Ucraina, a fost noaptea trecută ținta armatei ruse. Un incendiu puternic a stârnit o uriașă îngrijorare.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.