Tot mai mulți români învață informatica pentru a-și schimba meseria. Cât costă un curs

×
Codul embed a fost copiat

Cu salarii bune şi mereu inovator, domeniul IT atrage oameni de toate vârstele. Specialiştii spun că pe lângă tineri, tot mai mulţi seniori se adaptează vremurilor şi învaţă informatică pentru a-şi schimba meseria.

Universităţile de profil din România au anual aproape 8.000 de absolvenţi. Dar cererea pe piaţa muncii este dublă, aşa că mulţi merg la şcoli private.

Ioan Tanasă a lucrat până acum în domeniul bancar. Acum, la 50 de ani, se reinventează şi face cursuri de testare software.

"E ultimul tren pe care l-aş putea prinde. Piaţa muncii în România este una îndreptată spre media de vârsta mult mai joasă de cea pe care o am eu, sper să fiu un exemplu că la orice vârstă poţi să încerci", a declarat Ioan Tanasă.

După 15 ani în Armată şi în Ministerul de Interne şi Mihai a decis să-şi urmeze visul.

Citește și
salariu muncitori
Salarii de peste 1.000 de euro pentru romanii care se intorc in tara. Reactiile acestora
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Am fost genist, respectiv pirotehnist. Aveam nişte constrângeri şi limitări în sistemul bugetar, militar. După 4 luni de curs m-am angajat la o firmă de IT din Cluj unde lucrez de trei ani", a declarat Mihai Savin, programator IT.

Rami a muncit în construcţii şi după câţiva ani s-a apucat şi el să înveţe informatică.

"A fost o trecere foarte grea. De când m-am înscris la cursuri am avut mult de recuperat. Primul interviu a fost dificil. Am avut trei teste, trei întrevederi", a declarat Rami Hamati.

Trainerii în IT susţin că pe lângă tineri, tot mai mulţi seniori caută să se adapteze epocii. E un lucru bun pentru că angajatorii confirmă că e nevoie de forţă de muncă în acest domeniu în continuă schimbare.

"Am avut cursanţi din domenii variate ca geologie, profesor de religie, finanţe, după cele o sută de ore, urmează participarea la interviuri", a declarat Irina Scurtu, programator manager.

Numai în Iaşi sunt peste 20.000 de IT-iști, iar deficitul este de aproape 4.000, potrivit angajatorilor locali. Din facultăţile de profil ies anual 2.500 de absolvenţi.

"Industria doreşte să angajeze mai mult decât poate învăţământul formal să dea în fiecare an. Un salariu de intrare în industria IT este de 4-500 de euro net pe lună, dar e posibil ca în câţiva ani să ajungă pe o mie, chiar 2.000 de euro net", a declarat Dan Zaharia, antreprenor IT.

La Cluj sunt 17.000 de angajaţi în IT şi este nevoie de încă 11.000.

"La nivel naţional am reuşit să realizăm un număr de 1.260 de absolvenţi în decursul anului 2018. Împărţit pe cele şase locaţii, Clujul are întâietate, undeva la 60%, pe locul doi Bucureştiul, foarte aproape de Iaşi, Braşov, Craiova şi Timişoara”, a declarat Răzvan Voica, CEO și fondator Școala Informală de IT.

Majoritatea cursurilor de informatică durează, în medie, 6 luni şi costă în jur de 250 de euro pe lună.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un nou tip de pensie pentru angajaţii loiali. Condițiile în care s-ar acorda
Un nou tip de pensie pentru angajaţii loiali. Condițiile în care s-ar acorda

Angajaţii români vor putea avea un nou tip de pensie facultativă.

Salarii de peste 1.000 de euro pentru romanii care se intorc in tara. Reactiile acestora
Salarii de peste 1.000 de euro pentru romanii care se intorc in tara. Reactiile acestora

Salarii de 1000 de euro, formare profesionala sau abonamente la clinici medicale private. Cu aceste promisiuni spera Romania sa ii convinga pe cei care lucreaza in strainatate in domeniul constructiilor sa se intoarca acasa.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.