Tinerii cu idei inovatoare de afaceri au intrat în competiție, la Cluj. Cum funcționează drona care ne poate păzi locuințele

×
Codul embed a fost copiat

Aproape 150 de idei de afaceri au intrat în competiție, la Cluj-Napoca. S-au înscris în concurs tineri cu inițiativă, iar cei mai inventivi vor primi până 35 mii euro pentru a-și transforma visele în realitate.

Au conceput drone care ne pot păzi locuințele, roboți care înlocuiesc munca din ferme, dar și aplicații pentru a ne face viața mai ușoară.

Programul este finanțat de la bugetul local și de sponsori. Suma totală pusă în joc ajunge la 380 mii euro.

Cei preocupați de siguranţa locuinţei ar putea folosi pe viitor și drone, nu doar camere de luat vederi. Inovaţia a fost înscrisă în competiţie de doi studenţi.

Dronele vor sta pe acoperișul caselor, unde vor fi montate și panouri solare, pentru încărcarea bateriilor.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Răzvan Crețu – aplicant program: ”În cazul în care un hoț intră pe proprietate drona va decola, va investiga ce se întâmplă, va speria hoțul prin factorul psihologic că te urmărește cineva din cer și va raporta imagini unei persoane care va decide ce acțiune trebuie să se ia în continuare”.

Tinerii speră să deschidă în curând o afacere. Pentru un abonament care poate ajunge la 250 de euro, vor închiria drone "de pază" şi vor transmite alerte către o firmă de securitate.

O altă idee vine în sprijinul fermierilor. Inventatorul a conceput un cărucior-robot care poate transporta până la 200 de kilograme de fructe sau legume o dată. Circulă singur, cu ajutorul unui soft care "citeşte" o hartă cu mai multe trasee şi are o autonomie de 8 ore. Utilizatorul trebuie doar să apese un buton.

Hans Johrend – aplicant program: ,,Este menit să îi ajute pe fermieri să își eficientizeze procesul de culegere când este vremea recoltei. Printr-un algoritm care îi setează un punct de start".

O altă aplicație i-ar putea ajuta pe copii să scrie îngrijit, caligrafic.

Paul Tudor Pop – aplicant program: ”Nu vrem să înlocuim profesorul. Noi vrem doar să ajutăm profesorul”.

Jurații vor avea o misiune dificilă.

Tudor Ogner - jurat: ”Adică avem și tineri de la 16-17 ani până la 26 și vin cu tot felul de soluții sunt o grămadă de idei inovatoare, idei câștigătoare”.

Cele mai bune patru idei vor primi 35 mii de euro și consultanță pentru dezvoltarea unei afaceri.


 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.