Ce arată autopsia copilului care a murit după o anestezie la dentist, în Pitești

×
Codul embed a fost copiat

Insuficiență multiplă de organe. Aceasta este cauza care a dus la decesul copilului din Pitești, care intrase în comă după o anestezie generală.

Însă, medicii de la IML spun că, pentru a înțelege exact ce s-a întâmplat, sunt necesare alte seturi de investigații toxicologice, de durată.

Pe de altă parte, acest caz tragic deschide cutia Pandorei privind sedarea efectuată fără autorizații în unele clinici private.

La Pitești, anchetatorii așteaptă rezultatele de la IML București, ca să afle ce a provocat oprirea inimii băiețelului de patru ani, după anestezia generală.

Nicolae Argeșanu, prim procuror: „Analizele nu vor ieși curând. Este esențial pentru anchetă acest rezultat."

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Între timp, reprezentanții cabinetului au reacționat pe o rețea socială. Într-un mesaj postat pe internet spun că își doresc mai mult ca oricine să înțeleagă ce s-a întâmplat și că așteaptă rezultatele anchetelor.

„Sperăm din tot sufletul că vor aduce răspunsurile pe care toată lumea le așteaptă și că nu vor lăsa loc de alte interpretări", au punctat aceștia.

Direcția de Sănătate Publică face acum controale în toate clinicile din zonă.

Luminița Titu, purtător de cuvânt DSP Argeș: „În județul Argeș nu există cabinete medicale dentare autorizate cu anestezie terapie intensivă."

Acest episod tragic stârnește reacții în toată țara.

Ionuț Leahu, medic stomatolog: „În funcție de DSP-ul și de orașul cu care avem această discuție, actele și dotările necesare variază mult. Lucrurile astea trebuie clarificate urgent de Ministerul Sănătății."

Dotarea optimă, cu ajutorul căreia poți anticipa și gestiona eventualele probleme, înseamnă o butelie de oxigen, un pulsoximetru și un tensiometru care monitorizează funcțiile vitale. Dacă apar sincope grave în respirație, anestezistul începe, cu ajutorul balonului, ventilația mecanică, iar în scenariul nefericit al unui stop cardiac, ia defibrilatorul automat și face manevrele de resuscitare.

Echipamentele care ar ridica standardul de siguranță costă între 10 și 20.000 de euro.

Un material filmat cu o camera ascunsă în Capitală arată că și acum există doctori cu alte specializări care își adorm pacienții pentru investigații, fără să aibă alături un anestezist în situația în care apar complicații.

La Policlinica Vitan din București, de exemplu, cerem o programare în numele unui pacient vârstnic și cardiac. Are nevoie de o colonoscopie, o investigație, pe care medicul o promovează pe site-ul clinicii drept „lipsită de disconfort".

Verificăm dacă această clinică are în spate și documente care să îi permită să facă pacienților acest tip de sedare.

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică spun că doctorul nu are autorizație pentru anestezie totală cu midazolam.

Așadar, colonoscopiile se fac fără prezența unui anestezist.

I-am cerut chiar doctorului să explice de ce practică o procedură fără a fi abilitat.

Ministrul Sănătății susține că folosirea anesteziei generale în cabinete neautorizate pentru această procedură este un fenomen național.

Vineri a avut loc autopsia copilului de patru ani și opt luni. După aproximativ două ore, medicii legiști au dat un raport preliminar: cauza decesului a fost insuficiență multiplă de organe.

În document mai scrie că băiețelul a făcut stop cardio-respirator, a fost resuscitat, însă creierul lui a stat prea mult fără oxigen.

Pentru raportul final este nevoie de examenul toxicologic, dar și de analiza histopatologică. Acestea vor fi gata, însă, în câteva săptămâni.

Trupul copilul a fost luat de părinți, care îndurerați se pregătesc acum de înmormântare, iar în Argeș continuă anchetele.

Activitatea clinicii stomatologice a fost suspendată de Direcția de Sănătate Publică, după ce inspectorii au constatat că nu avea aviz pentru anestezii generale.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.