Situația disperată din Ucraina a devenit o sursă de profit pentru traficanții de țigări. Ce au ajuns să facă

×
Codul embed a fost copiat

Traficanții de țigări s-au reprofilat, spun autoritățile din țara vecină, și s-au transformat în călăuze pentru bărbații care nu sunt pregătiți să lupte și încearcă să fugă de război.

Grănicerii prind zilnic fugari și îi întorc din drum. Prețul pe care sunt dispuși acești oameni să îl plătească ajunge și la câteva mii de euro.

Imagini au fost publicate de Serviciul de Stat al Grănicerilor din Ucraina. Cei patru bărbați care stau cu fața spre mașina de teren erau în vizorul autorităților pentru trafic de țigări. Acum, au fost prinși pe un drum forestier, în apropiere de granița cu România, lângă Cernăuți, dar în autovehicule nu aveau marfă de contrabandă, ci 15 bărbați.

Trei dintre călăuze au încercat să fugă, dar n-au reușit 

Marți noapte, polițiștii de frontieră au mai prins 12 bărbați care încercau să fugă de înrolare. I-au întâmpinat, ca o ironie, cu flori, la întoarcea în țară.

Un bărbat a mărturisit că i-a dat călăuzei 300 de dolari că să îl treacă granița, dar prețul poate fi și mai mare. Potrivit autorităților ucrainene, indivizii le cer, de obicei, fugarilor între 500 și 3.000 de euro de persoană.

Citește și
rusia z
Rusia recunoaşte că a folosit recruţi în conflictul din Ucraina
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Traficanții transformați în călăuze riscă între 7 și 10 ani de închisoare, iar cei care încearcă să scape de lege trecând ilegal granița în alte țări sunt acuzați de sustragere de la încorporare.

Bătrână: Probabil sunt câțiva care fug și trec ilegal, dar cei mai mulți rămân să lupte. Nu îi judec, dar nu sunt un exemplu de urmat.

Femeie cu copil: E ilegal, periculos. E mai bine să stea, decât să își riște viețile fugind. Să apere orașele și casele noastre.” 

Teama și disperarea îi împing pe mulți bărbați să încerce să fugă decât să rămână și să pună mâna pe arme 

Și de partea noastră a graniței au fost depistați, de la începutul conflictului, 70 de bărbați care au trecut ilegal frontiera. Numai în județul Suceava, iar numărul tentativelor crește de la o zi la alta.

Ilie Poroch, purtător de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava:La frontiera verde am mărit controalele ca să nu se treacă ilegal. În ultimile 24 de ore au trecut 9 persoane ilegal.

Bărbații care au trecut granița ilegal și au cerut apoi protecție statului român se află acum în centrele pentru refugiați. Conform legii marțiale, nu pot părăsi Ucraina bărbații cu vârste între 18 și 60 de ani.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
A scăpat ca prin minune de furia unui rechin și a dezvăluit ce l-a ajutat să supraviețuiască
A scăpat ca prin minune de furia unui rechin și a dezvăluit ce l-a ajutat să supraviețuiască
Rusia recunoaşte că a folosit recruţi în conflictul din Ucraina
Rusia recunoaşte că a folosit recruţi în conflictul din Ucraina

Ministerul rus al Apărării a anunţat că unii recruţi (soldaţi care au fost recrutaţi obligatoriu în armată) participă la invazia rusă asupra Ucrainei, conform BBC, citată de News.ro.

Cum prezintă presa rusă de propagandă războiul din Ucraina: ”Operațiunea specială a Rusiei a salvat lumea” GALERIE FOTO
Cum prezintă presa rusă de propagandă războiul din Ucraina: ”Operațiunea specială a Rusiei a salvat lumea” GALERIE FOTO

Presa de propagandă din Rusia oferă o perspectivă diametral opusă a războiului pe care Vladimir Putin l-a stârnit prin invadarea Ucrainei. Rușilor li se spune că, de fapt, ”operațiunea specială” din Ucraina a salvat lumea.  

Germania anunță că nu va trimite avioane de război în Ucraina
Germania anunță că nu va trimite avioane de război în Ucraina

Germania spune că nu va trimite avioane de război în Ucraina, după ce SUA au respins oferta Poloniei de a-și transfera avioanele MiG-29 rusești în Ucraina printr-o bază americană din Germania, relatează BBC.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.