Senatul a respins 2 proiecte privind parteneriatul civil. "Nu se corelează"

Parlament
Pro TV

Senatorii au respins, în şedinţa plenului de luni, două proiecte care vizează parteneriatul civil.

Motivul invocat a fost acela că "ipotezele juridice din propunerile legislative nu se corelează cu fondul activ al legislaţiei naţionale", potrivit rapoartelor Comisiei juridice, însuşite de plen.

Zeci de parlamentari din USR, PNL, UDMR, dar şi unul de la PSD (Florin Manole) propun în proiectul intrat în circuitul legislativ pe 31 octombrie ca parteneriatul civil să ofere drepturi comune cuplurilor care aleg să convieţuiască sub această formă, reglementând aspecte precum: drepturile succesorale, sancţionarea violenţei domestice, obligaţia de întreţinere a partenerului aflat în incapacitate, regimul bunurilor, recunoaşterea facilităţilor fiscale sau a beneficiilor sociale acordate de stat.

"Faţă de anul 1990, există schimbări majore în comportamentele populaţiei referitoare la cuplu, viaţă sexuală, căsătorie: românii se căsătoresc mai puţin frecvent şi mai târziu, au tot mai puţini copii, la vârste mai înaintate, trăiesc în gospodării mai restrânse şi nu întotdeauna de tip familial. Astfel, naşterile în afara căsătoriei reprezentau 31,2% din total în anul 2014, faţă de 17% în 1993. În ceea ce priveşte românii care trăiesc în parteneriat neînregistrat, aceştia reprezintă un procent constant din populaţie începând de la Recensământul din anul 2002 până în prezent - 3,5% din populaţie. Mai mult, anchetele sociologice estimează ponderi cel puţin duble ale acestora (între 7 - 10%). Dată fiind absenţa recunoaşterii legale pentru parteneriatul civil precum şi stigma pe care de obicei societatea o proiectează asupra concubinajului, datele raportate ar trebui luate în considerare ca un prag minim", se arată în expunerea de motive.

Conform proiectului, condiţiile pentru încheierea parteneriatului civil sunt: partenerii care au împlinit vârsta de 18 ani; cel puţin unul dintre parteneri este cetăţean român sau este cetăţean străin sau apatrid cu reşedinţa în România de cel puţin un an; niciunul dintre parteneri nu este căsătorit sau înregistrat ca partener civil.

Citește și
remus cernea
Spectacol marca Remus Cernea, la Parlament. Deputatul si-a cerut iubita intr-un parteneriat civil, la dezbaterea proiectului
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Parteneriatul civil se încheie în baza consimţământului personal şi liber exprimat al viitorilor parteneri, printr-o declaraţie încheiată în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute, în faţa unui notar public. Declaraţia de parteneriat civil nu poate fi dată prin mandatar - prevede proiectul.

Partenerii sunt asimilaţi soţilor în materia asistenţei sociale, asigurărilor sociale, asigurărilor de sănătate, drepturilor pacientului, accesului la servicii, impozitelor şi taxelor, prevenirea şi combaterea violenţei domestice şi a altor fapte de natură penală sau contravenţională săvârşite asupra unui membru de familie.

De asemenea, partenerii sunt asimilaţi soţilor în relaţiile care au loc în justiţie, în orice materie.

În cadrul parteneriatului civil între persoane de sex diferit partenerii nu sunt asimilaţi soţilor în ceea ce priveşte stabilirea filiaţiei fireşti faţă de copii. Paternitatea copiilor născuţi sau concepuţi în timpul parteneriatului se stabileşte potrivit dispoziţiilor din materia filiaţiei paterne din afara căsătoriei. Partenerul are obligaţia de a asigura protecţia şi bunăstarea copiilor celuilalt partener, care locuiesc şi sunt îngrijiţi şi educaţi împreună de cei doi parteneri. Partenerul de sex diferit desemnat ca persoană care se ocupă de întreţinerea copilului are dreptul de a reprezenta copilul în relaţiile cu instituţiile educaţionale, medicale şi sociale, în lipsa părintelui biologic.

Partenerii din parteneriatul civil între persoane de acelaşi sex nu pot adopta.

Cuplurile care au încheiat parteneriate civile în mod legal pe teritoriul altor state beneficiază de recunoaşterea statutului lor pe teritoriul României şi de aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi cuplurile care au încheiat un parteneriat civil în România.

Deputatul ALDE Andrei Gerea şi senatorul independent Ion Popa au înregistrat şi ei, la Senat, pe 2 noiembrie, un proiect de lege privind parteneriatul civil.

"Parteneriatul civil reprezintă uniunea liber consimţită între două persoane (...) de sex diferit sau de acelaşi sex prin declararea sa în faţa ofiţerului de stare civilă în scopul organizării vieţii private comune şi a gospodăririi împreună", se stipulează în proiectul lui Gerea şi al lui Popa.

Propunerile legislative vor fi dezbătute de Camera Deputaţilor, for decizional în aceste două cazuri.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Românii ar putea avea o alternativă legală la căsătorie. Cum se încheie un parteneriat civil
Românii ar putea avea o alternativă legală la căsătorie. Cum se încheie un parteneriat civil

Parteneriatul civil ar putea deveni o alternativă legală la căsătorie, dacă Parlamentul va adopta proiectul legislativ în acest sens.

Spectacol marca Remus Cernea, la Parlament. Deputatul si-a cerut iubita intr-un parteneriat civil, la dezbaterea proiectului
Spectacol marca Remus Cernea, la Parlament. Deputatul si-a cerut iubita intr-un parteneriat civil, la dezbaterea proiectului

Cu sarutari patimase si imbratisandu-si iubita, deputatul Remus Cernea si-a promovat noul proiect de lege privind parteneriatul civil.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.