Şapte persoane au fost prinse în flagrant vânzând peste 2.000 de tablete de ecstasy, în schimbul a 62.500 de lei

ecstasy

Şapte persoane sunt urmărite penal de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism pentru trafic de droguri, după ce au fost prinse în flagrant vânzând, în Braşov, peste 2.000 de tablete de amfetamină.

Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis, vineri, AGERPRES, procurorii au dispus, joi, reţinerea pentru 24 de ore a şase persoane şi măsura controlului judiciar faţă de o a şaptea, cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi complicitate la infracţiunea de trafic de droguri de mare risc.

Măsurile au fost dispuse după ce au fost surprinse în flagrant cele şapte persoane vânzând 2.150 de tablete de ecstasy, în schimbul a 62.500 de lei.

"În cauză s-a reţinut faptul că, în perioada august - septembrie 2022, trei dintre inculpaţi au comercializat consumatorilor din Bucureşti şi judeţele Prahova şi Braşov droguri de mare risc, iar ceilalţi patru inculpaţi intermediau relaţia cu consumatorii şi asigurau locaţiile unde se efectua tranzacţia", precizează anchetatorii.

În cursul zilei de vineri a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă a şase dintre persoane, informează DIICOT.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.