Rezerviștii din două județe, chemați la unităţile de militare. Ordinul emis de MApN

soldați români
Getty

Rezerviştii din Brăila şi Galaţi sunt chemaţi, în această săptămână, la unităţile de militare pentru desfăşurarea unor activităţi de pregătire, au anunţat, luni, reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale.

Ministerul Apărării Naţionale a transmis, luni, că exerciţiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populaţiei, economiei şi teritoriului pentru apărare MOBEX BR-GL-24 se desfăşoară, în perioada 8-12 aprilie, în judeţele Brăila şi Galaţi.

“Exerciţiile de mobilizare se planifică şi se organizează periodic în toate judeţele, în baza Planului verificării stadiului pregătirii populaţiei, economiei şi teritoriului pentru apărare prin exerciţii şi antrenamente de mobilizare, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în anul premergător desfăşurării acestora.

Scopul MOBEX - care vizează, în medie, aproximativ zece judeţe anual - este verificarea modului de realizare a completării cu resurse umane şi materiale a structurilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, realizarea coeziunii între militarii în activitate şi rezervişti, precum şi instruirea specifică fiecărei arme”, a transmis MApN, potrivit News.ro.

Denis Alibec înapoi la FCSB

Sursa citată a menţionat că pe timpul exerciţiului, rezervişti cu domiciliul în judeţul Brăila, respectiv în judeţul Galaţi, cuprinşi în planurile de mobilizare, vor fi chemaţi la unităţi militare în vederea desfăşurării unor activităţi specifice de pregătire, potrivit prevederilor legale în vigoare.

Citește și
gaza israel
Prinde contur o catastrofă umanitară de proporții în rândul civililor din Fâșia Gaza. „Suntem măcelăriți, nimeni nu vede”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Exerciţii similare s-au mai desfăşurat în cele două judeţe în 2011 în Galaţi şi în 2015, în Brăila.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Decizia luată de Israel de teama unui atac al Iranului, la câteva zile după ce a distrus consulatul iranian din Siria
Decizia luată de Israel de teama unui atac al Iranului, la câteva zile după ce a distrus consulatul iranian din Siria

Armata israeliană a anunţat miercuri seara că, în urma unei evaluări a situaţiei, a decis creşterea personalului şi a numărului de rezervişti pentru forţele aeriene ale ţării, informează joi Agerpres, care citează EFE şi DPA.

Prinde contur o catastrofă umanitară de proporții în rândul civililor din Fâșia Gaza. „Suntem măcelăriți, nimeni nu vede”
Prinde contur o catastrofă umanitară de proporții în rândul civililor din Fâșia Gaza. „Suntem măcelăriți, nimeni nu vede”

În doar câteva zile, armata israeliană și-a triplat efectivele. Zeci de mii de rezerviști se îndreaptă spre bazele militare din sudul țării, acolo unde sunt mobilizate trupele pentru asediul Fâșiei Gaza.  

Sute de rezerviști din țară au fost mobilizați. Armele, mânuite cu stângăcie, iar condiția fizică a lăsat de dorit
Sute de rezerviști din țară au fost mobilizați. Armele, mânuite cu stângăcie, iar condiția fizică a lăsat de dorit

Sute de rezerviști din județele Vrancea și Vaslui au fost chemați zilele acestea la cel mai mare exercițiu de mobilizare din ultimii ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.