Reuters: Firmele funerare din România se zbat să țină pasul cu valul 4. „Vaccinați-vă, altfel veți ajunge pe mâna noastră”

masina de pompe funebre

O analiză a jurnaliștilor de la Reuters despre dezastrul cauzat de valul patru al pandemiei de COVID în România a fost publicată miercuri.

În timp numărul de decese cauzate de COVID-19 este din ce în ce mai mare în România, proprietarul unei firme de pompe funebre, Sebastian Cocoș, se străduiește să se aprovizioneze cu sicrie și să țină pasul cu un ritm alert de înmormântări.

Au fost familii care au îngropat până la patru persoane în două săptămâni, iar acest lucru nu este ușor”, a declarat Sebastian Cocoș pentru Reuters.

Cu sediul în orașul Ploiești, Cocoș este, de asemenea, președinte al unei asociații naționale de pompe funebre.

În condițiile în care COVID-19 a ucis în medie o persoană la fiecare cinci minute în această lună, într-o țară în care rata de vaccinare este îngrijorător de scăzută, el spune că activitatea atât la casa sa funerară, cât și în întreaga industrie a crescut cu 50%.

Citește și
Vaccinare
Studiu. Doar cei foarte bătrâni și bolnavi mor de COVID dacă sunt vaccinați
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Și are un mesaj dur pentru majoritatea conaționalilor săi care rămân nevaccinați.

Nu există nicio comparație pentru ceea ce se întâmplă acum. Le recomand tuturor să se vaccineze, altfel vor ajunge pe mâna noastră”, a spus Cocos, care lucrează în domeniu de 12 ani.

Campania de vaccinare a eșuat în România

În întreaga Uniune Europeană, 74% din populația adultă a fost complet vaccinată. În România, această cifră este de 36%, a doua cea mai mică din blocul comunitar, după țara vecină Bulgaria, iar în cazul persoanelor de peste 80 de ani este de doar 20%.

Aceste cifre reflectă o istorie de neîncredere în instituțiile statului român, precum și o infrastructură rurală subdezvoltată și o educație slabă în materie de vaccinare în a doua cea mai săracă națiune din UE.

Unele personalități publice, printre care legislatori, preoți și unii medici, au îndemnat oamenii să nu se vaccineze, au susținut proteste împotriva restricțiilor și chiar au dat buzna în spitale - spre disperarea cadrelor medicale.

Situație catastrofală la Spitalul „Bagdasar-Arseni”

„La ritmul în care oamenii au refuzat să răspundă apelurilor de a se vaccina, acest al patrulea val era previzibil”, a declarat Andi Nodit, manager la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” din București.

Șefa unității sale de urgență, Amalia Hangiu, a descris situația de acolo ca fiind „catastrofală, de neimaginat”.

Marți, în timp ce numărul deceselor cauzate de coronavirusul din România a atins un nivel record, ajungând în fruntea clasamentului global al portalului de cercetare Our World in Data privind noile decese cauzate de COVID-19 la un milion de persoane, sistemul spitalicesc a rămas fără paturi de Terapie Intensivă.

„Comparativ cu valurile anterioare, este ca un om de zăpadă versus un iceberg, al patrulea val este icebergul. ...Dimensiunea și gravitatea situației din camera de urgență și din spital este dincolo de orice cuvinte pe care le pot exprima”, a adăugat Nodiț.

Aproximativ 13% din totalul de 42.000 de decese cauzate de epidemie în România au avut loc în această lună. Marți, noile infecții zilnice au depășit 18.800 de persoane, în timp ce 574 de persoane au murit din cauza virusului, ambele cele mai multe din toate timpurile, potrivit datelor oficiale.

Președintele Klaus Iohannis se consultă joi cu oficiali și experți în domeniul sănătății în vederea introducerii unor restricții mai stricte.

Între timp, Organizația Mondială a Sănătății a trimis un expert în situații de criză la București, UE a trimis ventilatoare, iar unii pacienți au fost transferați în Ungaria vecină, unde rata de vaccinare este de 66%, iar rata de mortalitate COVID-19 este de aproape 20 de ori mai mică. „Am ajuns aici pierzând din vedere ce înseamnă să educăm o națiune”, a spus Nodiț.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O femeie din Botoșani bolnavă de Covid a fost operată pentru că tușea
O femeie din Botoșani bolnavă de Covid a fost operată pentru că tușea

O femeie internată la Spitalul Județean Botoșani cu diagnosticul de Covid-19 a fost operată după ce a suferit o ruptură musculară din cauza tusei foarte puternice.

Studiu. Doar cei foarte bătrâni și bolnavi mor de COVID dacă sunt vaccinați
Studiu. Doar cei foarte bătrâni și bolnavi mor de COVID dacă sunt vaccinați

Este foarte puțin probabil ca persoanele vaccinate împotriva COVID-19 să moară din cauza bolii, dar cu excepția cazului în care sunt foarte bătrâni și deja grav bolnavi înainte de a o contracta, a arătat un studiu realizat în Italia.

Un tânăr din Arad, cu transplant medular, primul pacient cu Covid căruia i s-a administrat terapia cu anticorpi monoclonali
Un tânăr din Arad, cu transplant medular, primul pacient cu Covid căruia i s-a administrat terapia cu anticorpi monoclonali

Un tânăr de 22 de ani, care a efectuat în trecut un transplant de măduvă osoasă, este primul pacient cu COVID-19 căruia i s-a administrat terapia cu anticorpi monoclonali la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.